Programul Tomata – Când începe noua tranșă de plăți pentru legumicultori

4

Cultivatorii de legume care s-au înscris anul trecut în programul de minimis destinat producției de legume în spații protejate, cunoscut drept ”programul tomata”, urmează să-și primească în curând a doua tranșă de bani. Mai precis, este vorba despre cei 1.000 de euro destinați fermierilor înscriși în ciclul II de producție.

”Ar trebui să înceapă să primească banii. Ei sunt în perioada în care probabil au terminat de făcut valorificarea, au dus documentele care atestă valorificarea către Direcțiile Agricole Județene, se centralizează sumele de plată și o să înceapă să facă și plățile efective”, a precizat consultantul Andra Popescu.

Potrivit informațiilor pe surse, plata tranșei de 1.000 de euro pentru ciclul II de producție ar urma să înceapă în jurul datei de 15 februarie.