Home exclusiv Proiect european de susținere a tinerilor din șase țări europene, în desfășurare...

Proiect european de susținere a tinerilor din șase țări europene, în desfășurare la Cristuru Secuiesc

1,031 views

Asociația Agricultorilor din zona Cristuru Secuiesc va organiza schimbul de tineri ‘Made in, made by’ la Cristuru Secuiesc, județul Harghita, între 18 și 25 octombrie 2015.

Proiectul va reuni 36 de tineri provenind din mediul rural și din medii vulnerabile (orfani, crescuți de un părinte, care părăsesc timpuriu școala, etc.) din România, Ungaria, Spania, Italia, Olanda și Bulgaria.

În timpul celor 8 zile de proiect,  participanții vor dezbate problemele legate de dominanța mărfurilor importate pe piața care umbrește producerea și comercializarea de bunuri locale și nu este benefică pentru dezvoltarea locală. Tinerii vor analiza problema atât din punctul de vedere al clienților cât și al producătorilor locali și fermierilor.

Principala activitate a schimbului de tineret va fi crearea de 6 clipuri video în 6 teme diferite legate de producția locală: fructe și legume, ierburi, alimente, produse de origine animală, meșteșuguri și băuturi. Participanții vor face interviuri cu fermierii și producătorii locali, reprezentanți ai sindicatelor, experți agronomi, șefi de supermarket-uri, vor filma o parte din fazele de producție și de cultivare și vor adăuga gândurile lor referitoare la problemele. Filmele vor fi prezentate în data de 24.10.2015 în două locații: la Cristuru Secuiesc și la Odorheiu Secuiesc.

Participanții vor lua parte în fiecare zi la un proces de auto-evaluare și la finalul mobilității vor primi Certificate Youthpass detaliate.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană.