Gestionarea fondurilor europene destinate fermierilor români a lăsat mult de dorit în prima jumătate a anului 2025. Până acum, niciuna dintre liniile de finanțare mult așteptate de fermieri nu a fost lansată, în ciuda mai multor promisiuni din partea oficialilor, în frunte cu ministrul Florin Barbu. Mai mult, nici calendarul estimativ cu măsurile gestionate de AFIR pentru anul 2025 nu a fost publicat, deși șeful MADR dădea asigurări la începutul anului că acesta va fi publicat în scurt timp.
Astăzi, cu doar câteva zile rămase până la încheierea perioadei de depunere a cererilor unice de plată la APIA, fermierii încă nu știu pe ce informații să se bazeze în privința liniilor de finanțare, pentru a ști cum să completeze cererile respective.
”Mai avem puțin și se termină și trimestrul II și aș vrea să ne amintim un comunicat pe care domnul ministru l-a dat undeva în 22 ianuarie și în care deja eram anunțați cu privire la faptul că în scurt timp se va publica un calendar estimativ. La ora actuală, noi nu avem un calendar estimativ al lansărilor pentru acest an. Avem, în schimb, niște fișe ale măsurilor, avem declarațiile publice ale domnului ministru Barbu și ale domnului director al AFIR, Chesnoiu, și încercăm și noi să transmitem mesajul mai departe în funcție de comunicările lor, dar țin să spun că nu există un document oficial.
Pentru noi a fost o surpriză neplăcută. Am mai avut întârzieri, dar atât de mult niciodată, cu atât mai mult cu cât peste câteva zile se încheie sesiunea de depunere la APIA. Or se știe că dacă nu ne facem cererea unică de plată la APIA așa cum trebuie, șansele noastre ulterior vor fi destul de limitate. Nu mi se pare normal ca, după ce se termină perioada de depunere la APIA, să ne apară calendarul, pentru că nu știu cum vor mai putea să-și rezolve fermierii anumite șanse pe care ar fi putut să le aibă dacă ar fi cunoscut de la început care le sunt condițiile”, a explicat consultantul Andra Popescu, pentru AGRO TV.
În plus, ministrul Florin Barbu promisese luna trecută, în direct la AGRO TV, că două linii de finanțare vor fi lansate în luna iunie. Prima pe 1 iunie, iar cealaltă pe 15 iunie. Momentan, nu există nicio informație oficială cu privire la aceste măsuri, nefiind publicat nici măcar ghidurile finale.
Pe de altă parte, există și o serie de linii de finanțare din Planul Național Strategic despre care ministerul nu mai vorbește deloc și nu se știe dacă acestea vor mai fi finanțate în acest exercițiu care se încheie în 2027.
”Este o situație neplăcută în care promisiunile din decembrie și ianuarie, cum că vom avea apeluri de proiecte în fiecare trimestru pe tot cuprinsul anului, nu s-au întâmplat așa. Au fost tot timpul comunicate și informații care au ajuns în spațiul public, dar care nu s-au concretizat. Mai mult, nici măcar măsurile anunțate pentru această lună, DR-16 și DR-23, nici măcar aici nu avem informații sau ghiduri finale sau termene clare pentru lansarea apelurilor. Din păcate, sunt linii de finanțare care nici măcar nu mai sunt anunțate în comunicate de presă sau în intervențiile domnului ministru. E vorba de DR-13, achiziția de utilaje în sectorul vegetal; pentru sectorul de struguri și hamei nu s-a mai spus nimic de multă vreme, la fel și pentru investițiile în flori și plante medicinale, nicio informație, nici măcar despre măsura de investiții cu ajutor de 100% pentru acele perdele forestiere care să protejeze culturile agricole”, a precizat consultantul Marian Dumitrache, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.