Puncte de sacrificare în fermele de animale! Anunț de ULTIMĂ ORĂ

10

Crescătorii de animale, persoane fizice, au posibilitatea să înființeze puncte de sacrificare în ferme, conform unui ordin al Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) care a intrat în vigoare.

Persoanele fizice pot să se autorizeze pentru aceste puncte de sacrificare în baza atestatului de producător și a carnetului de comercializare. Cu toate acestea, deși legislația este în vigoare, iar crescătorii de ovine au solicitat de multă vreme o astfel de măsură, graba pentru înființarea acestor puncte nu este prea mare.

”Legat de legislația privind autorizarea din punct de vedere sanitar veterinar a punctelor de sacrificare pentru persoanele fizice, la întâlnirea recentă pe care am avut-o, v-am solicitat să inițiați o întâlnire cu primul doritor care vrea să amenajeze un astfel de obiectiv. O să vin personal să analizez documentația respectivă, să ofer consultanță, pentru ca primul obiectiv să înceapă să funcționeze. Avem astfel de obiective, dar ele sunt înființate pe societăți. De mâine puteți să funcționați pe astfel de obiective, se pot amenaja, se poate comercializa carne din astfel de obiective”, a precizat Dr. Ioan Oleleu, vicepreședinte ANSVSA.

Potrivit crescătorilor de ovine, de vină pentru lipsa autorizării punctelor de sacrificare ar fi și direcțiile sanitar-veterinare județene. Nicu Cioranu, președinte al asociației Păstorul Crișana, spune că are exemple concrete din județele Constanța, Giurgiu și Vâlcea, în care fermierii care s-au dus la DSV pentru autorizarea punctelor de sacrificare nu au primit un răspuns pozitiv. ”Acești fermieri s-au interesat la Direcțiile Sanitar Veterinare și au spus că nu știu nimic”, a spus Nicu Cioranu, în direct la AGRO TV.

Vicepreședintele ANSVSA i-a asigurat pe fermieri că va avea o discuție cu DSV-urile din teritoriu, astfel încât toate problemele legate de acest subiect să fie rezolvate.