Rapița pare să fie un pariu pierdut pentru fermierii care sperau să obțină profituri semnificative din această cultură în anul 2023. Cotațiile își continuă scăderea pe burse, lucru reflectat și în piața fizică, iar specialiștii în domeniu spun că prețurile se vor duce și mai jos odată cu apropierea de noua recoltă.
Pentru cei care vor obține producții mari, există încă speranța pentru profit la rapiță, însă contractele ar trebui semnate cât mai din timp, până când prețurile nu se vor prăbuși și mai mult.
”Rapița suferă și cade dramatic. Recoltă foarte bună în Uniunea Europeană, recoltă care se preconizează a fi foarte bună în Ucraina, recoltă bună în Rusia, recolta australiană care vine în Europa și, firește, vor urma însămânțările în Canada și Australia. Astăzi, trebuie să înțelegeți că rapița a ajuns la un nivel de 430-435 euro/tonă pentru marfa veche în Portul Constanța. Acoperirea este suficientă, recolte bune vor fi și repet același îndemn: fixați forward rapiță, pentru că va veni momentul să scadă și mai mult. Noi o vedem deja ca indicație Euronext peste o lună-două, în jurul valorii de 465-468 euro/tonă, dar atenție: indicația Euronext nu este același lucru cu piața fizică”, a explicat Cezar Gheorghe, expert în piețele de mărfuri agricole, în Agrojurnal la Digi24.
De altfel, prăbușirea rapiței a fost prevăzută de specialiști încă din vara anului trecut, când prețurile se aflau la niște cote uriașe, iar mulți fermieri nu credeau că această roată se mai poate întoarce. Gabriel Razi avertiza atunci, la AGRO TV, că prăbușirea prețului va fi inevitabilă, iar fermierii care nu vor ști să gestioneze momentul vor fi în pericol de faliment. Mai multe detalii puteți citi AICI (click).
Astăzi, analistul spune că prețurile actuale încă pot asigura o marjă de profit pentru fermierii cu producții ridicate, însă situația se poate înrăutăți semnificativ pe măsură că ne apropiem de perioada de recoltare.
”Rapița coboară major, își continuă declinul agonizant în momentul acesta. Avem un discount pentru recolta nouă față de Euronext, undeva la 50 euro/tonă, care se poate înrăutăți. Pe măsură ce ne apropiem de recoltă și prognozele continuă să fie unele pozitive, iar vremea în vestul Europei pe principalele zone de producție de rapiță continuă să fie bună, putem vedea un astfel de efect. Cotația DAP Constanța pentru recolta nouă este undeva în jur de 2.000 de lei/tonă, continuă să nu fie foarte rea, iar cu o productivitate undeva la 3-3,5 tone/hectar, se poate obține profitabilitate”, a precizat Gabriel Razi în podcastul AgroBrane.