Recoltă de ardei gras și capia în pădure

1

Localnicii din apropiere de pădurea Stârmina, județul Mehedinți, au pus mâna pe-o „recoltă” de câteva mii de kilograme de ardei gras și capia, iar asta fără prea multă bătaie de cap; tot ce au avut de făcut a fost să-și umple sacii și sacoșele cu legumele culese din râpă, informează actualmehedinți.ro.

La sfârșitul sptămânii trecute, un autotren plin cu ardei gras și capia, înmatriculat în Turcia, s-a răsturnat lângă pădurea Stârmina din județul Mehedinți, în urma unui impact cu un autoturism petrecut pe DN 56A. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, însă marfa din TIR a ajuns toată în râpă.

Sursa foto: capturi video/www.actualmehedinti.ro

Vestea a circulat din gură în gură între vecini, astfel că locul s-a umplut imediat de zeci de oameni care au adunat cu sacii legumele împrăștiate prin pădure, până când, la fața locului, au rămas doar ambalajele.