REVOLTA in acvacultura! Se cere intalnirea URGENTA cu Ministrul Agriculturii

24
REVOLTA in acvacultura! Se cere intalnirea URGENTA cu Ministrul Agriculturii

Fermierii care se ocupă cu piscicultura și acvacultura au ajuns la capătul răbdărilor! Aceștia cer o întâlnire de urgență, săptămâna aceasta, cu ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, în urma publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Preşedintelui ANPA nr. 361 din 18 august 2020 privind stabilirea modului de calcul al redevenţei minime aplicabile contractelor de concesiune care au ca obiect exploatarea în scop piscicol a terenurilor pe care sunt amplasate amenajări piscicole aflate în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.

Într-o informare de presă remisă AGRO TV, reprezentanții Asociației Naționale a Producătorilor din Pescărie (ROMFISH) susțin că decizia respectivă a fost întocmită ilegal, iar fermierii din sector sunt revoltați de lipsa acțiunilor de sprijin din partea MADR. Acvacultorii amenință că vor aduce ”peștele din ferme pentru a-l pune la dispoziţia celor din Minister spre bună îngrijire.”

Reprezentanții sectorului piscicol au publicat și o serie de cereri transmise către Ministerul Agriculturii, în care se cere, printre altele, simplificarea birocrației sufocante, aplicarea legii şi adoptarea unei hotărâri de guvern prin trebuie care să se dea sprijin tuturor fermelor piscicole care contribuie la menţinerea biodiversităţii şi a habitatelor, distribuirea corectă a banilor europeni către toate fermele piscicole, în funcție de performanțele economice, formarea unor grupuri de lucru între MADR și Ministerul Mediului pentru a opri măsurile abuzive, inventarierea generală a capacităților de producție din piscicultură.

Fermierii se plâng că toate propunerile făcute către Ministerul Agricultuii au fost ignorate, iar starea de haos din sector și lipsa de profesionalism cu care se confruntă acvacultura românească se mențin.

”Aşa nu se mai poate! Ignorarea permanentă a problemelor devenite cronice în sector şi umilinţele la care este supusă piscicultura din România trebuie să înceteze! Suntem dispuşi să lăsăm, după exemplu CEFA Bihor, fermele pe uscat, ceea ce în maxim 2 ani le va face complet inutilizabile”, se mai arată în scrisoarea semnată de președintele ROMFISH, Eugen Cătălin Platon.