REVOLTĂTOR! Un consilier al premierului Cîțu vrea să INTERZICĂ exportul de animale

REVOLTĂTOR! Un consilier al premierului Cîțu vrea să INTERZICĂ exportul de animale

Exportul de animale vii, din nou în prim-planul Europei. Ieri, la nivel european, a avut loc o dezbatere în Comisia de Anchetă privind protecția animalelor în timpul transportului. Printre alți specialiști, la discuții a participat și Gabriel Păun, director al filialei europene Animals International și consilier onorific al premierului României, Florin Cîțu. În intervenția sa, acesta a s-a exprimat răspicat împotriva exportului de animale vii, susținând că țările europene nu respectă condițiile de bunăstare necesare.

”Organizația mea a documentat modul în care sunt tratate animalele exportate din UE în ultimii 11 ani. Am analizat situațiile din porturile din Spania, Franța, Slovenia, Croația și România, dar mai ales în țările terțe, unde am văzut ce se întâmplă cu animalele exportate către țări așa-zis religioase”, a precizat Păun în deschiderea intervenției sale.

Activistul a făcut referire și la episodul petrecut în noiembrie 2019 în portul Midia, unde peste 14.000 de oi au murit după ce un vas care le transporta s-a scufundat.

”Cazurile recente pe care le-am observat arată că statele membre nu au niciun fel de plan de rezervă. Queen Hind, un vas mare care s-a scufundat în Marea Neagră, în proximitatea portului românesc Midia, în noiembrie 2019, este un caz bine cunoscut – aproape toate animalele au murit acolo. Abia după 24 de ore de la producerea dezastrului a început misiunea de salvare, iar în acest timp, alte 5 vase erau încărcate în Midia cu animale. S-au descoperit punți secrete, animalele era foarte aglomerate, practic vasele erau supraîncărcate. Corupția autorității veterinare și a companiei respective sunt responsabile. Corpurile animalelor au rămas 3 luni în mare și nu au fost incinerate”, a precizat Gabriel Păun.

Consilierul lui Cîțu, în contradicție cu Oros

Punctul de vedere al activistului vine în contradicție cu cel al autorităților române. În data de 15 februarie, ministrul agriculturii, Adrian Oros, a trimis o adresă către europarlamentarii români în care le cere acestora să reglementeze corect transportul de animale vii, pentru că România nu-și permite să renunțe la această șansă pe care o are astăzi, să exporte animale vii.

Subiectul a fost discutat în emisiunea ”Agricultura la Raport”, acolo unde Daniel Botănoiu, fost secretar de stat MADR, a atras atenția asupra pericolului care îi paște pe crescătorii de animale români.

”Domnul consilier al primului ministru, Gabriel Păun, a spus cu subiect și predicat că se opune transportului de animale vii. Este o veste extrem de proastă pentru crescătorii de animale români. Un consilier al primului ministru care se duce și susține acest lucru, în contradicție cu ceea ce spune ministrul agriculturii. Eu vă întreb: suntem administrați normal? (…) Mai mult, în 17 martie, cei de la ANSVSA o să fie invitați în această comisie, să spună care sunt procedurile; apoi, în vară, o să fie o comisie de anchetă la Midia, iar din vina autorităților și a transportatorului, o să fie pedepsiți crescătorii de animale”, a precizat Botănoiu pentru AGRO TV.

Multe probleme, puține soluții

Pentru a clarifica problema și a afla pozițiile oficiale la nivel european, realizatorul Ovidiu Ghinea a luat legătura cu europarlamentarul Carmen Avram, membră a Comisiei de Agricultură din Parlamentul European, care a făcut următoarele precizări:

”Am primit și scrisoarea de la domnul ministru Oros, și a venit la timp, pentru că aveam nevoie de o poziție a României, la Bruxelles făcându-se presiuni enorme pentru a fi interzis exportul de animale vii, cu atât mai mult cu cât România este acuzată că nu respectă bunăstarea animalelor. Domnul Păun este un susținător al acestei campanii de interzicere a exportului de animale vii.

Eu l-am întrebat astăzi pe domnul Păun dacă chiar nu vede nicio soluție prin care să putem îmbunătăți bunăstarea animalelor și a păstra și exportul de animale vii. Nu mi-a răspuns la această întrebare. L-am mai întrebat dacă dorește ca noi să înlocuim transportul de animale vii cu carcase și dacă știe dacă țările terțe în care exportăm noi au capacități de stocare și refrigerare pentru toată cantitatea de carne pe care România ar putea s-o exporte, iar dânsul susține că da. I-am spus că România are nevoie de câțiva ani buni ca să facă această tranziție și i-am sugerat să vorbească cu premierul pe care îl consiliază și să îi spună că avem acum acest fond de redresare și reziliență din care pot fi folosiți bani pentru a fi construite abatoare”, a precizat Carmen Avram pentru AGRO TV.

Totuși, deși Gabriel Păun ridică unele probleme valide care trebuie rezolvate în privința transportului de animale, soluțiile propuse sunt unele nerealiste, iar pericolul pentru crescătorii români este iminent.

”Nu reușește totuși să ne răspundă ce vom face cu acest sector care, în câțiva ani, dacă nu facem o tranziție cum trebuie spre vânzarea de carcase, va fi atât de tare afectat încât nu-și va reveni niciodată. (…) Experții cu care am vorbit spun că este exclus ca România să poată face această tranziție în 4 ani, așa cum susține domnul Păun, și că 10 ani ar putea fi un termen mai realist când vine vorba de o tranziție spre exportul de carcase”, a mai explicat europarlamentarul Carmen Avram.

Poziția Comisiei rămâne fermă: transportul de animale vii continuă

În cadrul aceleiași emisiuni, europarlamentarul Daniel Buda a ținut să-i liniștească pe crescătorii de animale români, spunând că poziția oficială a Comisiei Europene rămâne pro transportului de animale vii

”La nivelul Parlamentului European există o Comisie de Transport a animalelor vii, și trebuie să recunoaștem că o bună parte a membrilor ei și-ar dori să se limiteze foarte mult transportul de animale vii, sau chiar să se interzică. Eu vreau să vă spun că declarația oficială a Comisiei Europene, a președinției portugheze care gestionează modificarea regulamentului 1/2005, este că transportul de animale vii trebuie să continue mai departe, pentru că este o parte componentă a economiei agricole la nivelul UE.

Acum, că la nivelul Comisiei mai vin tot felul de oameni care au niște abordări extremiste, fără să vină să pună ceva în loc, trebuie să le respectăm și lor dreptul la opinie. (…) La Bruxelles a venit și domnul doctor Florin Beteg care a spus foarte clar că în opinia sa nu încape discuție să se întrerupă acest transport. De altfel, din cei audiați, în proporție de 90% au fost toți de acord că trebuie să mergem mai departe cu transportul de animale vii”, a precizat Daniel Buda pentru AGRO TV.