Vacile reprezintă una dintre cele mai mari surse de emitere a gazelor cu efect de seră, arată numeroase studii realizate de oamenii de știință specialiști în schimbările climatice. Acest lucru s-ar putea, însă, schimba, pentru că o revoluție în sectorul zootehnic este din ce în ce mai aproape de a deveni realitate.
Un fermier din Canada va avea, anul viitor, prima generație de viței cu un obiectiv specific: să emită mai puțin metan, gaz care contribuie semnificativ la schimbările climatice, relatează publicația Reuters.
Ben Loewith, fermier din zona Ontario, Canada, a început anul acesta să insemineze artificial 107 vaci cu material seminal de taur cu o trăsătură genetică specială. „Creșterea selectivă pentru emisii mai mici, atâta timp cât nu sacrificăm alte trăsături, pare o victorie ușoară”, spune fermierul.
Această tehnologie disponibilă la nivel comercial, pentru a produce bovine de lapte care emit mai puțin metan, ar putea ajuta la reducerea uneia dintre cele mai mari surse de gaz cu efect de seră, spun oamenii de știință și experții în industria bovinelor.
Compania care a dezvoltat această genetică susține că adoptarea acesteia la nivel național ar putea reduce emisiile de metan din sectorul bovinelor din Canada cu 1,5% anual și cu până la 20%-30% până în 2050.
Materialul seminal a început deja să fie disponibil în 80 de țări, iar vânzările de până acum includ ferme din Marea Britanie, SUA și Slovacia.
Unii reprezentanți ai industriei produselor lactate rămân, totuși, neconvinși de această nouă descoperire, spunând că ar putea duce la probleme de digestie.
Potrivit statisticilor oficiale, industria bovinelor este responsabilă pentru 14,5% din emisiile cu gaze cu efect de seră la nivel mondial. Metanul este al doilea cel mai răspândit gaz cu efect de seră, după dioxidul de carbon.