Rezervatia Biosferei Delta Dunarii a implinit 30 de ani de la infiintare

28
Rezervatia Biosferei Delta Dunarii a implinit 30 de ani de la infiintare

Rezervatia Biosferei Delta Dunarii aniversează 30 de ani de la înființare la data de 1 septembrie 2020! Evenimentul a fost marcat în cadrul unui proiect special, numit „Revizuirea planului de management și a regulamentului ARBDD”. La manifestările organizate au fost prezenți: vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani și arhitectul șef al județului, Cristian Ionescu Preotu, alături de prefectul Alexandru Cristian Iordan, consilierul de stat Laszlo Borbely și de guvernatorul ARBDD, Ion Munteanu.

„Este o bucurie să particip la acest ceas aniversar al Rezervației Biosferei Delta Dunării. Delta Dunării este perla județului și a turismului tulcean. O coincidență surprinzătoare este că 30 de ani reprezintă și nunta de perlă. Din punct de vedere al relației Consiliului Județean cu Rezervația Biosferei Delta Dunării de-a lungul timpului, nu pot să am decât cuvinte de laudă, existând o deschidere dinspre ambele instituții pentru o bună colaborare”, a declarat cu acest prilej vicepreședintele Dumitru Mergeani. 

Acesta a transmis că Rezervația are nevoie de mai mult personal, dar pentru aceasta, muncitorii trebuie plătiți corespunzător și ținuți în cadrul ARBDD. „Cei din afara județului când aud de deltă se gândesc doar la peisaje frumoase, bucătăria minunată a deltei, pește. Noi, autoritățile, vedem omul din deltă și căutăm să îi facem traiul cât mai bun. Aici apare Rezervația, care trebuie să realizeze o legătură între ceea ce înseamnă biodiversitate și omul din deltă, trebuie să asigure protecția naturii dar și să-i ofere omului posibilitatea de a duce un trai cât mai bun”, a declarat Dumitru Mergeani.

Vicepreședintele a mulțumit pentru invitație și în numele președintelui Horia Teodorescu, urând „La mulți ani Rezervației”.

În anul 1990, Delta Dunării a fost desemnată Rezervație a Biosferei (de către Programul „Man and Biosphere“ – MAB – al UNESCO) și un an mai târziu, a fost înscrisă pe Lista Ramsar a Convenției privind zonele umede de importanță internațională, în special ca habitat pentru păsările acvatice și pe Lista Convenției Patrimoniului Mondial UNESCO, ca sit natural. 

În prezent, Rezervația Biosferei Delta Dunării este una transfrontalieră alături de Rezervația Dunărea din Ucraina, făcându-se demersuri pentru atragerea în cadrul acesteia și a Rezervației Biosferei „Prutul de Jos“ din Republica Moldova.