Gripa aviară a ajuns la rafturi, în laptele pentru consum! Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a anunțat marți că, în cadrul unei vaste anchete la nivel naţional, particule ale virusului H5N1 au fost descoperite în „laptele provenit de la animalele afectate, în sistemul de procesare şi pe rafturi”, informează AFP, citată de AGERPRES.
Reprezentanții FDA s-au grăbit însă să precizeze că „dacă un virus este detectat în laptele crud, se consideră în general că pasteurizarea elimină agenţii patogeni la un nivel care nu prezintă un risc pentru sănătatea consumatorilor”.
Un focar de gripă aviară A (H5N1), extrem de patogenă, s-a răspândit în turmele de vaci de lapte din Statele Unite, infectând chiar și o persoană la începutul lunii aprilie. Din fericire, aceasta a prezentat simptome uşoare.
Deşi gripa aviară a ucis milioane de păsări de curte în timpul valului actual, vacile infectate cu tulpina H5N1 nu s-au îmbolnăvit grav.
Oamenii de ştiinţă din autorității americane pentru alimente şi medicamente se străduiesc să studieze mai în profunzime eşantioanele pozitive cu ajutorul „studiilor de viabilitate a ouălor”. Acestea presupun injectarea unui eşantion într-un ou de găină embrionat şi verificarea cazului în care virusul activ se replică.
„Analize suplimentare sunt în curs de desfăşurare pe laptele de pe rafturile magazinelor din întreaga ţară, alături de activităţi de evaluare a oricărei diferenţieri potenţiale pentru diferite tipuri de produse lactate (de exemplu, lapte integral, smântână)”, au menționat reprezentanții FDA.
Gripa aviară a fost deja detectată în lapte crud, consumul acestuia fiind de mult timp nerecomandat de autorităţile sanitare.