Romalimenta, reacție vehementă la adresa MADR: „Este o măsură extrem de păgubitoare!”

1

Extinderea plafonării adaosului comercial pentru toate produsele procesate în România, prevăzută într-un proiect de ordonanță de urgență pregătit de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), este o măsură nejustificată şi extrem de păgubitoare, consideră Federaţia Romalimenta, care reunește majoritatea asociațiilor și patronatelor din industria alimentară românească, alături de mari firme procesatoare, autohtone și multinaționale.

„Aşa cum am arătat în repetate rânduri, intervenţia statului în piaţă este, uneori, un rău necesar, cu condiţia ca ea să aibă un caracter excepţional şi limitat în timp şi ca arie, ceea ce nu este cazul acum: ce s-a dorit pentru 3 luni a ajuns deja la un an şi jumătate, iar de la 14 produse ajungem la toate, şi fără niciun termen! Considerăm, şi o spunem din nou, că măsura este nejustificată şi extrem de păgubitoare, nu există niciun argument viabil care să o fundamenteze, astfel încât cerem reintrarea în normalul economiei de piaţă – cel mai bun mecanism cunoscut până în prezent de reglare a producţiei, stocurilor, preţurilor, de răsplătire a eficienţei şi corectitudinii, în beneficiul atât al producătorilor, cât şi al consumatorilor”, se arată într-un comunicat de presă dat publicității luni de Federaţia Romalimenta.

Potrivit reprezentanților organizației patronatelor din industria alimentară, este normal ca tensiunile existente în piață la un moment dat să fie reglate prin intervenția statului, în vederea atenuării efectelor acestora asupra populaţiei, așa cum s-a întâmplat în vara anului trecut, însă astfel de măsuri trebuie aplicate pe termen limitat.

„Federaţia Romalimenta a înţeles imperativul verii 2023 – calmarea inflaţiei alimentare şi atenuarea efectelor ei asupra populaţiei, participând activ la finisarea mecanismelor instituite prin OUG 67 și abţinându-se de la orice comentarii contestatare, indiferent de canalul de comunicare. Suntem conştienţi că există situaţii excepţionale când, in extremis, se impune ca statul să regleze înţelept tensiuni extreme din piaţă şi, ca atare, am înţeles cu toţii că, timp de 3 luni, putem suporta decent constrângerile OUG 67. Între timp, însă, am asistat la prelungirea şi extinderea măsurilor, iar acum se vorbeşte apăsat despre generalizarea şi, practic, eternizarea plafonării, încât ne întrebăm dacă în Constituţie mai e scris că avem economie liberă de piaţă?”, se precizează în comunicatul organizației patronale.

În plus, reprezentanții Romalimenta subliniază că o astfel de măsură nu a fost aplicată de niciun stat UE, deşi toate s-au confruntat cu creşteri de preţuri în acest sector.

„Dacă, totuşi, plafonarea adaosurilor comerciale este o măsură bună, care nu dăunează nimănui şi face bine tuturor, ne întrebăm: De ce niciun alt stat UE nu a aplicat-o, deşi toate au trecut prin inflaţia alimentară? De ce nu o aplică statul în propriile companii, cele energetice, de exemplu? De ce nu o facem universală, şi în chimie, construcţii, bănci, servicii etc.? În concluzie, cerem reintrarea pe traseul normal al economiei de piaţă, pentru că, deşi într-un mediu confuz şi tensionat, nu suntem în stare de război şi, de altfel, nici măcar Ucraina nu se gândeşte la asemenea intervenţii!”, se mai arată în comunicatul Romalimenta.

Proiectul de ordonanță privind plafonarea adaosului comercial la toate produsele alimentare procesate în România a fost anunțat de ministrul agriculturii, Florin Barbu, într-o conferință de presă organizată la MADR.

Potrivit acestuia, proiectul este finalizat în proporţie de 90%, în prezent fiind nevoie ca retailerii şi procesatorii să mai facă o evaluare pe anumite produse, după care va fi pus în dezbatere publică, urmând să treacă pe la Consiliul Legislativ, Ministerul de Finanţe, Ministerul Economiei și Ministerul Justiţiei în vederea obținerii avizelor necesare.