România produce 20.000 de tone de lână pe an și nu știe ce să facă cu ele. Lâna este o materie primă naturală, regenerabilă, cu aplicații în construcții, industria textilă, cosmetică și agricultură. Și totuși, în fiecare mai, în curțile oierilor români se repetă același ritual rușinos: lâna se aruncă, i se dă foc sau se îngropă. Nu pentru că nu are valoare ci pentru că nu există sistemul care s-o transforme în bani. Din 29 de centre autorizate, doar 4 mai funcționează. Statul a cheltuit 62 milioane lei și nu a valorificat niciun kilogram. Acum, o fabrică privată din Olt cu investiție de 31 milioane euro poate schimba totul.
Câte centre de colectare funcționează cu adevărat
Pe hârtie, România are un sistem de colectare a lânii. Din cele 29 de centre autorizate pentru colectarea lânii la nivel național, o investigație recentă a reușit să ia legătura doar cu 15 dintre ele iar celelalte fie nu au răspuns la telefon, fie numerele de contact nu mai sunt valabile. Dintre cele 15 contactate, doar 4 mai colectează efectiv lână.
Județul Sibiu are cele mai multe centre unde se colectează lâna circa 15 unități autorizate, devenind un adevărat hub pentru lâna oilor, cu crescători din județele limitrofe venind la centrele sibiene pentru a-și valorifica producția. În rest, harta colectării este fragmentată și în mare măsură nefuncțională.
Centrele care colectează lâna sunt localizate în județele Bacău, Bistrița Năsăud, Brăila, Constanța, Galați, Maramureș, Sibiu, Suceava, Tulcea și Vaslui, cu o capacitate totală declarată de circa 30.000 de tone. Capacitate există dar voința de a cumpăra, mai puțin.
Prețul: mai puțin decât costul tunsului
Aceasta este ecuația absurdă în care trăiește oierul român în fiecare primăvară. Cel mai apropiat cumpărător oferă 0,5 lei pe kilogram de lână, transportată la fabrică în condițiile în care manopera pentru tunsul unei oi este de 7 lei. Pierdere din start.
Chiar și acolo unde centrele funcționează, prețul oferit este de 1 leu pe kilogramul de lână adică o sumă care acoperă cu greu costul transportului până la centru. Comercianții turci și indieni, principalii cumpărători externi de lână românească brută, oferă în general prețuri similare sau ușor superioare, dar iau lâna în vrac, la export, fără nicio procesare locală. Valoarea adăugată pleacă din România odată cu ea.
62 de milioane de lei cheltuiți, zero kilograme valorificate
Statul român a încercat să rezolve problema lânii. A eșuat spectaculos. Programul „Lâna”, inițiat în 2017 de fostul ministru Petre Daea, a cheltuit 62 de milioane de lei în subvenții între 2018 și 2020 apoi 36 de milioane în 2018 și 26 de milioane în 2019, acordând câte 1 leu pe kilogram de lână predată la centrele de colectare autorizate.
Rezultatul? Statul român nu a valorificat niciun kilogram de lână din zecile de tone cumpărate prin program. Casa de Comerț „Unirea”, pusă să gestioneze stocurile, a descoperit că programul nu fusese gândit coerent: lâna venea de la rase mixte, fără ameliorare specifică pentru producția de lână, amestecată cu impurități masive. Dintr-o tonă de lână colectată, 500 de kilograme erau scaieți și impurități adică inutilizabilă industrial fără o investiție serioasă în procesare primară.
Astăzi, ajutorul de minimis pentru lână există în continuare și este de 2 lei pe kilogram de lână comercializată către un centru de colectare autorizat, cu aproximativ 36.000 de beneficiari înregistrați. Lipsa centrelor funcționale îl face însă greu de accesat pentru majoritatea oierilor.
Singura fabrică care procesează lână de la A la Z
Există totuși un actor privat care funcționează: Fabrica de stofe de la Buhuși realizează achiziții masive de două ori pe an, primăvara și toamna, colectând anual între 100 și 200 de tone de lână în funcție de condițiile climatice. Lucrează în special cu micii fermieri, care reprezintă peste 50% din achizițiile fabricii.
Fermierii cu efective mari identifică și alte destinații expediind lâna direct în India sau China, unde industria este mult mai dezvoltată. Există furnizori din zona Sibiu care efectuează și spălarea lânii la fabrică și o aprovizionează cu cantități mari în timp scurt.
Buhuși este însă o insulă într-un deșert industrial. O singură fabrică pentru 20.000 de tone de lână produse anual nu este o soluție ci este o supapă minimală de decompresie.
Fabrica din Olt, investiția care poate schimba tot
Cea mai importantă veste din sectorul lânii în ultimii ani vine din județul Olt. Antreprenorul Cristian Mercioniu construiește la Făgețelu, județul Olt, o fabrică de procesare a lânii cu o investiție de aproape 31 de milioane de euro, din care ajutorul de stat este de 22 de milioane de euro, obținut prin schema de ajutor de stat instituită prin HG nr. 959/2022.
Ce face această fabrică diferită de toate inițiativele anterioare este filosofia integrată a procesării. Din lână se vor produce materiale de construcții adică izolații termice și fonice de mai multe densități cu utilizări și în industria auto. Produsele derivate și deșeurile vor fi valorificate: lanolina care este un produs căutat în industria farmaceutică și cosmetică va fi extrasă industrial, iar deșeurile vor fi transformate în îngrășământ bio bogat în azot, utilizabil inclusiv în agricultură ecologică.
Pentru aprovizionare, materia primă va proveni exclusiv din România, colectată de la fermieri printr-o rețea dezvoltată împreună cu asociațiile de creșterea oilor. Există deja scrisori de intenție care acoperă 15.000 de tone, care vor fi concretizate în contracte multianuale cu prețuri și cantități clare, cu trasabilitate de la fermier până la fabrică. Sistemul va prelua toată lâna, indiferent de calitate.
Aceasta este cheia. Nu un program de stat care cumpără lână și nu știe ce să facă cu ea ci o fabrică privată cu piețe de desfacere clare, contracte ferme și capacitatea de a absorbi toată producția, inclusiv lâna de calitate inferioară.
Ce ar mai trebui făcut?
Fabrica din Olt este un pas esențial, dar nu suficient pentru un sector cu 11 milioane de ovine. România are nevoie, credem noi, de o abordare sistemică pe trei niveluri:
Primul: ameliorarea raselor pentru lână. Majoritatea oilor din România sunt crescute pentru lapte și carne, nu pentru lână. O oaie Merinos produce lână fină valoroasă; o oaie Țigaie sau Țurcană produce lână grosieră, bună mai ales pentru izolații, nu pentru industria textilă fină.
Al doilea pas: infrastructura de spălare și procesare primară. Lâna brută nu poate fi transportată eficient pe distanțe mari, ea trebuie spălată și balotată cât mai aproape de locul producției. Trei sau patru centre regionale de procesare primară ar reduce dramatic costurile de logistică.
Al treilea pas: contracte directe fermier-procesator, pe model similar cu cel implementat de fabrica din Olt — prețuri garantate pe mai mulți ani, trasabilitate completă și preluarea întregii producții indiferent de calitate.
Concluzie
Lâna românească este o resursă pe care o avem, o producem și o aruncăm. Nu din lipsă de materie primă ci din lipsă de infrastructură, de viziune industrială și de coerență între politica agricolă și cea industrială. Programele de stat au cheltuit zeci de milioane fără rezultat. Acum, pentru prima dată, există o investiție privată serioasă care poate construi lanțul complet, de la oaia din munți până la placa de izolație din peretele unei case. Dacă se va finaliza conform planului, fabrica din Olt poate fi punctul de inflexiune de care sectorul lânii românești are nevoie de trei decenii.