Romanii beau si fumeaza din ce in ce mai mult

605

Cifra de afaceri pentru comerțul cu amănuntul a crescut, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată, cu 14,7% în primele 10 luni ale anului, ca urmare a vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate luni.

Conform statisticii, în perioada ianuarie — noiembrie 2016, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a înregistrat o creștere cu 14,7%, în comparație cu primele 10 luni din 2015, datorită vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun (+16,8%), vânzărilor de produse nealimentare (+14,8%) și comerțului cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+10,9%).

Pe de altă parte, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), ca serie brută, a consemnat același procentaj de creștere cu seria ajustată (14,7%), iar comercializarea de produse alimentare, băuturi și tutun (+16,5%), de produse nealimentare (+15,2%) și comerțului cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+10,9%) au contribuit la acest salt.

La nivelul lunii octombrie, cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), față de luna precedentă, a scăzut ca serie brută cu 0,2% și a crescut ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 0,5%.

De asemenea, față de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 7,9%, respectiv cu 10%.