Home Agricultura Romsilva pregateste investitii de 180 de milioane de lei

Romsilva pregateste investitii de 180 de milioane de lei

584 views

Regia Națională a Pădurilor (RNP) – Romsilva RNP- Romsilva are programate investiții de 180 de milioane de lei în acest an, 80 de milioane de lei fiind alocate din fonduri proprii, iar 100 de milioane de lei din fondul de accesibilizare pentru construirea de drumuri forestiere, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al RNP – Romsilva, Ciprian Pahonțu.

“Alocăm în acest an 180 de milioane de lei pentru investiții în drumuri forestiere, împăduriri, pepiniere și utilaje moderne, inclusiv pentru demararea unei capacități de producție de puieți forestieri la Bistrița, pe un teren pe care îl deținem și lucrăm deja la documentațiile preliminare. Fabrica de puieți pe care am demarat-o este inclusă într-un program de investiții pe 4 ani, pentru că vrem să ne asigurăm că facem o treabă durabilă. Capacitatea ei va fi de 90 de milioane de puieți forestieri de rășinoase. De asemenea, vom începe și un program de restrângere a pepinierelor clasice, în așa fel încât atunci când vom intra pe producție la Bistrița să putem da altă destinație acestora”, a precizat Pahonțu.

AGRO TV, PLATFORMA MEDIA NUMĂRUL 1 ÎN PRESA AGRICOLA. PESTE 4.000.000 DE TELESPECTATORI URMĂRESC ZILNIC AGRO TV

Potrivit datelor RNP-Romsilva, în 2017 se vor realiza din cele 100 de milioane de lei din fondul de accesibilizare, printre altele, lucrări pentru construirea de drumuri forestiere, unde se vor aloca 19,8 milioane de lei pentru 121 de obiective, care însumează 367,37 km, iar 32 de obiective, cu 85,49 km, vor fi puse în funcțiune în acest an. Vor fi și lucrări de reabilitare și refacere pentru 224 de obiective pe 1.223,39 km, suma alocată fiind de 77,36 milioane de lei.

AGRO-TV.RO, AUDIENȚĂ DE PATRU ORI MAI MARE DE LA ÎNCEPUTUL ACESTUI AN

Din fondurile proprii ale regiei, cei mai mulți bani, respectiv 51,8 milioane de lei se vor duce pe achiziția de utilaje de ultima generație, iar pentru fabrica de puieți forestieri va fi alocată în acest an o sumă de 873.708 lei. Investiții se vor vor realiza și pentru amenajările vânătorești, centre de producție, herghelii, etc.În acest an, Romsilva a anunțat un program de împăduriri și regenerări pe 14.259 ha, din care aproape 11.000 ha au fost deja realizate în campania de primăvara.

AGROTRANZACTII.RO, SITE-UL DE UNDE CUMPERI SAU VINZI UTILAJE AGRICOLE LA CELE MAI BUNE PRETURI

“În primăvară am avut un program 10.712 hectare și am realizat 11.612 hectare. Am avut foarte multe zone de munte și au fost județe care au avut de realizat peste 1.000 de hectare, iar un exemplu este Suceava. Am cheltuit peste 42 de milioane de lei numai în această primăvară pentru aceste lucrări. Pentru tot anul avem programată o suprafață de vreo 14.259 de ha, din care 5.500 ha sunt împăduriri și diferența regenerări naturale“, a subliniat directorul regiei.

În ceea ce privește datele financiare obținute în primul trimestru din acest an, șeful Romsilva a precizat că veniturile și profitul sunt în creștere față de cifrele prognozate.

“La nivelul primului trimestru am obținut venituri mai mari decât cele prognozate, la un nivel de 115%, respectiv am obținut 543,3 milioane de lei la venituri, față de 470 de milioane de lei programate. La profit aveam programată o valoare de 49,7 milioane lei și am realizat în primul trimestru 60,3 milioane de lei. Este mult mai bine față de anul trecut, pentru că, dacă vă aduceți aminte, datorită acelei aplicări a HG 294/2015 privind valorificarea masei lemnoase, a boicotului impus de către agenții economici, încasările noastre pe primele 3 luni au fost sub așteptări. Practic, pe primele 3 luni din 2016 regia era în pierdere. În prezent 85% din veniturile Regiei sunt obținute din vânzarea masei lemnoase”, a mai spus șeful Romsilva.

RNP — Romsilva administrează 3,154 milioane de hectare de fond forestier proprietate de stat, asigură servicii publice și administrează alte 1,1 milioane de hectare de pădure privată și are circa 16.500 de angajați.