Atacurile urșilor s-au înmulțit atât de mult în zonele rurale, încât gospodarii, satui să mai joace sârba pe la autorități pentru niște intervenții concrete care nu mai vin, au ajuns să găsească singuri metode să se apere, uneori riscându-și propria viață. Dacă nu ar fi de plâns, poate ar fi de râs, însă noi le popularizăm pe cele care dau rezultate, în speranța că și alți fermieri se pot inspira.
De la câinii din gospodărie, lanterne cu infraroșu sau echipamente cu tălăngi, până la proiectoare sau boxe din care toată noaptea răsună sârbe, acestea sunt doar câteva dintre metodele cu care gospodarii din comuna argeșeană Corbi încearcă să țină urșii la distanță.
Aflată chiar în vecinătatea pădurii, gospodăria unui sătean a fost evitată până acum de urși, care au preferat să atace peste drum, la vecini, descurajați fiind de reflectoare și muzica ce răsună din boxe mai ceva ca la discotecă.

„Vecinul de peste drum are gospodăria chiar la pădure, dar urșii trec de el, nu atacă acolo că și-a montat proiectoare cu lumină puternică și a pus și niște boxe. Toată noaptea cantă sârbele la porci în coteț, îl costă curentul, dar nu i-a luat animalele. Urșii au trecut de el și au atacat aici la noi. De două ori, în trei zile, au venit”, spune viorica Bobeanu din comuna Corbi.

Dincolo de asta, mulți săteni dorm nopțile sub cerul liber, cât mai aproape de adăposturile animalelor, în încercarea de a-și salva agoniseala cu propriile metode, deoarece pompierii, jandarmii sau primăria doar îndepărtează sălbăticiunile, pentru că legea atât permite.