Ce salariu câștigă un secretar de stat din Ministerul Agriculturii

8

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a mai rămas cu patru posturi de secretar de stat ocupate, după eliberarea din funcție a lui George Cățean. Decizia premierului Florin Cîțu a fost catalogată drept una iresponsabilă de către fostul oficial MADR, care a făcut în emisiunea ”Agricultura la Raport” bilanțul celor 204 zile pe care le-a petrecut în cadrul ministerului.

George Cățean a acuzat lipsa de predictibilitate în ceea ce privește durata mandatului și atribuțiile pe care le-a avut în cadrul MADR. Potrivit acestuia, el și-a aflat atribuțiile într-o conferință de presă susținută de ministrul Adrian Oros.

”În mod sigur avem nevoie de o altfel de abordare. Dacă am ști fiecare ce mandat avem și pe ce perioade, lucrurile ar fi mult mai bine structurate și mult mai bine pregătite. Nu vă ascund faptul că atribuțiile pe care eu le-am avut aproximativ 46 de zile în cadrul MADR le-am aflat și eu dintr-o conferință de presă. Avem nevoie de mai multă predictibilitate și organizare, astfel încât lucrurile să fie finalizate pe mai multe etape”, a precizat George Cățean.

În ceea ce privește salariul, fostul secretar de stat MADR a precizat că primea 9.700 de lei pe lună, sumă care nu-i ajungea pentru toate cheltuielile.

”În cadrul USR-PLUS, eu personal am trecut printr-un proces de selecție în momentul în care am făcut call-ul pentru secretarii de stat, deci nu am fost uns în funcția de secretar de stat doar pentru că mă numeam într-un anumit fel, ci am avut un întreg proces de selecție bazat pe competențe. În ultimele zile am descoperit în spațiul public mesajul că suntem agățați de funcții, de salarizare. Salariul meu net a fost de 9.700 lei și de multe ori să știți că mi s-a întâmplat să mai apelez la resurse financiare de acasă ca să pot să-mi plătesc toate cheltuielile, mai ales în contextul în care unele deplasări nu mi-au fost decontate. Eu vin dintr-un business unde, pe perioada celor 7 luni de zile, am câștigat mai puțin din poziția de secretar de stat decât aș fi câștigat în business-ul în care eram implicat”, a mai spus George Cățean în direct la AGRO TV.