
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează anul acesta, ca în fiecare an, o serie de plăți directe către fermierii români. Vă prezentăm lista completă cu plățile directe de care puteți beneficia în anul 2021, conform unul buletin informativ emis de APIA Gorj.
Schema de plată unică pe suprafață — SAPS
SAPS presupune acordarea unei plăți unice pe hectarul eligibil declarat de fermier, decuplată total de producție. Cuantumul SAPS se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului.
Plata redistributivă – PR
PR reprezintă o plată anuală destinată fermierilor care au dreptul la plata unică pe suprafață și se acordă gradual pentru primele 30 de ha ale exploatației agricole, indiferent de suprafața acesteia.
Cuantumul plății redistributive și intervalele de suprafață pentru care se acordă această plată se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului.
Plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu – PPABCM
Fermierii care au dreptul la SAPS aplică în mod obligatoriu pe toate hectarele lor eligibile următoarele PPABCM:
a) diversificarea culturilor;
b) menținerea pajiștilor permanente existente;
c) prezența unei zone de interes ecologic– ZIE pe suprafața agricolă.
PPABCM, denumită și plata pentru înverzire, se acordă fermierilor care aplică practicile prevăzute la alin. (1) în funcție de specificul exploatației și/sau de structura culturilor.
Diversificarea culturilor constă în existența mai multor culturi pe terenul arabil, în funcție de suprafață, după cum urmează:
a) cel puțin două culturi diferite pe suprafețele cuprinse între 10 ha și 30 ha, iar cultura preponderentă să acopere maximum 75% din terenul arabil;
b) cel puțin trei culturi diferite pe suprafețele de peste 30 ha, iar cultura preponderentă să acopere maximum 75% din terenul arabil, respectiv două culturi preponderente să acopere împreună maximum 95% din terenul arabil;
c) fără a aduce atingere numărului de culturi prevăzute la lit. a) și b), în cazul în care suprafața de teren arabil este cultivată în proporție de peste 75% cu iarbă ori cu alte plante erbacee sau este pârloagă ori este acoperită cu culturi aflate sub apă o mare parte a ciclului de producție, cultura preponderentă de pe restul suprafeței arabile trebuie să ocupe maximum 75% din terenul arabil rămas, cu excepția cazului în care această suprafață rămasă este acoperită cu iarbă sau alte plante furajere erbacee ori este teren lăsat pârloagă.
Sunt exceptate de la diversificarea culturilor exploatațiile, în cazul în care:
a) întreaga suprafață este acoperită cu culturi aflate sub apă o mare parte a ciclului de producție;
b) peste 75% din terenul arabil este utilizat pentru producția de iarbă sau alte furaje erbacee, este cultivat cu culturi de leguminoase, este teren lăsat pârloagă sau face obiectul unei combinații între aceste utilizări;
c) peste 75% din suprafața agricolă eligibilă este pajiște permanentă, este utilizată pentru producția de iarbă sau alte furaje erbacee ori pentru culturi aflate sub apă o mare parte a ciclului de cultură sau face obiectul unei combinații între aceste utilizări;
d) peste 50% din suprafața arabilă declarată în anul de cerere curent nu a fost declarată de fermier în cererea sa unică de plată din anul anterior și în cazul în care, pe baza unei comparații geospațiale a parcelelor solicitate în cererea unică de plată din anul curent, se constată că întregul teren arabil este cultivat cu o cultură diferită față de cea din anul calendaristic anterior.
Menținerea pajiștilor permanente existente implică:
a) interdicția de a converti sau ara suprafețele de pajiști permanente situate în ariile naturale protejate desemnate potrivit prevederilor OUG nr. 57/2007, cu modificările și completările ulterioare;
b) proporția dintre suprafața totală cu pajiști permanente și suprafața agricolă totală declarate la APIA nu trebuie să scadă cu mai mult de 5% față de proporția de referință stabilită în anul 2015.
Sunt considerate zone de interes ecologic – ZIE:
a) terase;
b) elemente de peisaj – garduri vii sau fâșii împădurite sau arbori în aliniament, arbori izolați, pâlcuri arbustive din zona de câmpie, iazuri, rigole;
c) zone-tampon situate pe marginea apelor curgătoare sau stătătoare și margini de câmp;
d) zone cu specii forestiere cu ciclu scurt de producție;
e) terenuri împădurite prin măsura 221 “Prima împădurire a terenurilor agricole” din cadrul PNDR 2007-2013, prin submăsura 8.1 “Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite” din cadrul PNDR 2014- 2020 sau în temeiul unei scheme ale cărei condiții respectă dispozițiile art. 22 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013;
f) zone cu culturi secundare sau strat vegetal;
g) zone cu culturi fixatoare de azot;
h) zone cu Miscanthus
Fermierii în ale căror exploatații terenul arabil este mai mare de 15 ha se asigură că o suprafață care corespunde unui procent minim de 5% din terenul arabil al exploatației pe care fermierul l-a declarat este zonă de interes ecologic.
Zonele de interes ecologic menționate sunt situate pe terenul arabil al exploatației, cu excepția celor prevăzute lit. d), e) și h). ZIE prevăzute la lit. b) și c) pot fi adiacente terenului arabil al exploatației declarat de fermier.
Cuantumul plății pentru înverzire se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului.
Schema pentru tinerii fermieri—STF
STF presupune acordarea unei plăți anuale tinerilor fermieri care au dreptul la plata unică pe suprafață și se încadrează în prevederile art. 7 alin. (1) din OOUG 11/2021.
Tinerii fermieri sunt acele persoane fizice care:
a) se stabilesc pentru prima dată într-o exploatație agricolă drept conducători șefi ai exploatației sau care s-au stabilit deja în unul dintre cei 5 ani anteriori primei depuneri a unei cereri în cadrul schemei de plată unică pe suprafață; și
b) au cel mult vârsta de 40 de ani în anul depunerii cererii prevăzute la lit. a).
PTF se acordă fiecărui fermier pentru o perioadă de 5 ani, începând de la prima depunere a cererii de plată pentru tinerii fermieri, cu condiția ca depunerea cererii să aibă loc în termen de 5 ani de la data stabilirii conform alin. (2) lit. a). Perioada de 5 ani se aplică de asemenea fermierilor care au beneficiat PTF pentru cererile depuse înainte de anul de cerere 2018.
Cuantumul PTF pe hectar se stabileste anual prin HG și este situat între 25% și 50% din cuantumul pe hectar al SAPS, procent care se stabilește prin hotărâre a Guvernului. PTF se acordă pentru maximum 60 ha eligibile pe care fermierul respectiv le-a declarat.
Sprijinul cuplat—SCV / SCZ
Sprijinul cuplat se poate acorda sectoarelor și producțiilor prevăzute la art. 52 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013, considerate importante din motive economice, sociale și de mediu și care sunt afectate de anumite dificultăți.
Conform HG nr.67/2021, se acordă sprijin cuplat în anii 2021 și 2022 în sectorul vegetal, pentru următoarele culturi: soia, lucernă, leguminoase boabe pentru industrializare(mazăre boabe și fasole boabe); cânepă pentru ulei și/sau fibră; orez; sămânță de cartof; hamei; sfeclă de zahăr; tomate pentru industrializare cultivate în câmp; castraveți pentru industrializare cultivați în câmp; legume cultivate în spații protejate; fructe pentru industrializare (prune, mere, cireșe și vișine, caise și zarzăre) cartof timpuriu pentru industrializare.
Legumele cultivate în spații protejate sunt:
a) legume cultivate în sere: tomate, castraveți, ardei, varză pentru consum în stare proaspătă și castraveți pentru industrializare;
b) legume cultivate în solare: tomate, castraveți, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă și castraveți pentru industrializare.
De asemenea, se acordă sprijin cuplat sectorul zootehnic fermierilor crescători de animale din următoarele specii:
a) bovine;
b) ovine;
c) caprine;
d) viermi de mătase.
La specia bovine se acordă sprijin cuplat pentru următoarele categorii:
a) bivolițe de lapte;
b) taurine de carne: vaci de carne și tauri de carne;
c) vaci de lapte.
Schema simplificată pentru micii fermieri
Fermierii incluși în schema simplificată pentru micii fermieri, anterior anului 2021, pot beneficia de o plată anuală de maximum 1.250 euro, în funcție de suprafața declarată eligibilă și/sau numărul de animale eligibile pe care le deține în exploatație.
Cuantumul plății este egal cu valoarea totală a acestor plăți directe care urmează să fie alocate fermierului în fiecare an.
Fermierii incluși în schema pentru micii fermieri se pot retrage în oricare dintre anii ulteriori anului 2020. Fermierii incluși în schema pentru micii fermieri pentru care, într-un an ulterior anului 2020, cuantumul plăților directe depășește 1.250 euro sunt notificați de APIA privind excluderea din schema pentru micii fermieri după data de 15 iulie a anului de cerere. Fermierii pot opta pentru rămânerea în schema pentru micii fermieri, cu informarea APIA, în termen de 15 zile calendaristice de la data notificării.
Intrarea în schema simplificată pentru micii fermieri se poate face prin moștenire.
Ajutoarele naționale tranzitorii
Ajutoarele naționale tranzitorii reprezintă plăți care se acordă fermierilor din sectoarele care au beneficiat de plăți naționale directe complementare în anul 2013.
Condițiile specifice de acordare a ANT sunt aceleași cu cele aplicabile acordării plăților naționale directe complementare aferente anului 2013, potrivit prevederilor art. 37 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013.
Sancțiunile pentru nerespectarea normelor de ecocondiționalitate prevăzute la art. 93 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 nu se aplică în cazul ajutoarelor naționale tranzitorii.
Plafoanele alocate ANT în sectoarele vegetal și zootehnic se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului.
Pentru anii 2021 și 2022, cuantumul anual total al ANT care pot fi acordate fermierilor nu poate depăși 50% din pachetele financiare sectoriale specifice, autorizate de Comisia Europeană pentru anul 2013.