Se deschide o nouă sesiune de primire a proiectelor dedicată tinerilor fermieri din Diaspora

23
Se deschide o nouă sesiune de primire a proiectelor dedicată tinerilor fermieri din Diaspora

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) deschide, în perioada 4 ianuarie – 4 mai 2021, o nouă sesiune de primire a proiectelor dedicată tinerilor fermieri din diaspora. Este vorba de submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Alocarea financiară pentru această sesiune continuă este de 20 milioane de euro. Pragul de calitate pornește de la 70 de puncte, descrescând lunar cu 15 puncte. Astfel, în ultima lună de sesiune, în perioada 5 aprilie – 4 mai, pragul lunar de calitate va fi de 25 de puncte.

Ghidul solicitantului pentru această sesiune a fost modificat pentru a ușura accesarea finanțării nerambursabile pentru tinerii cetățeni români din afara granițelor țării care se instalează ca șefi sau manageri ai exploatației. În acest sens, au fost revizuite și clarificate condițiile și precondițiile pe care tinerii din diaspora trebuie să le îndeplinească pentru a depune proiectul,  simplificându-se modalitatea de depunere a documentelor doveditoare a studiilor și a locului de muncă.

Astfel, pot solicita finanțare europeană nerambursabilă tinerii fermieri din diaspora care au absolvit, în ultimele 60 de luni, înaintea depunerii cererii de finanțare un program de studiu în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară: postuniversitar, universitar, preuniversitar, în țări membre ale Uniunii Europene (UE) sau țări terțe din UE.

 

O altă condiție este ca aceștia să fi avut un loc de muncă în țări membre UE sau țări terțe UE în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară, cel puțin 3 luni neîntrerupte, în ultimele 24 luni dinaintea depunerii cererii de finanțare. Pentru dovada locului de muncă în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară solicitanții vor prezenta un document oficial a cărui origine va fi autentificată prin apostilă emisă conform Convenției de la Haga.

În cazul în care, solicitantul nu poate depune documentul autentificat prin apostilă acesta poate să depună un certificat de înregistrare1care dovedește prezenta solicitantului cel puţin 3 luni neîntrerupte în ultimele 24 luni, anterioare depunerii cererii de finanţare, este emis de autorităţile locale (de exemplu poliția sau primăria), care cuprinde numele şi adresa persoanei înregistrate, precum şi data înregistrării, în baza art. 8 a Directivei 2004/38/CE.

 

Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației agricole (dimensiunea exploatației agricole se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziția publicului pe pagina de internet a AFIR – http://so.afir.info/).

Finanțarea se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului în funcție de implementarea corectă a Planului de Afaceri, fără a depăși trei ani (cinci ani pentru exploatațiile pomicole) de la semnarea Contractului de finanțare.

Acordarea sprijinului va fi proporțională cu gradul de îndeplinire a Planului de Afaceri.

Depunerea cererilor de finanțare se face doar on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului, începând din data de 4 ianuarie, ora 09:00 și până în data de 4 mai, ora 16.00.

Ghidul solicitantului și materialele necesare accesării pot fi consultate pe site-ul AFIR, www.afir.info – Investiții PNDR, în secțiunea dedicată submăsurii 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”.<