Seceta face ravagii în culturile de toamnă! Fermierii întorc culturile de rapiță!

1

Lipsa ploilor le dă mari bătăi de cap fermierilor în privința culturilor de toamnă în noul an agricol. Deja, în sud-estul țării, fermierii se gândesc să întoarcă culturile de rapiță însămânțate în urmă cu o lună, scrie digi24.ro.

„Avem șanse destul de mici cu rapița în toamna asta, pe care am semănat-o la sfârșitul lunii august și deja ne gândim să o întoarcem, pentru că nu a răsărit și nu are timp până în iarnă să ajungă într-o fază favorabilă”, le-a declarat un agricultor reporterilor Digi24.

Nici la culturile de grâu lucrurile nu stau mai bine. Mulți fermieri au tot amânat semănatul, în speranța că va ploua și vor putea lucra un pic mai ușor pământul. Oricum, mulți dintre ei au renunțat la arat în ultimii ani, pentru că pământul este atât de uscat încât formează bolovani și le strică utilajele. Astfel, au trecut direct la discuit și apoi la însămânțat, însă sunt nevoiți să facă aceeași lucrare de două-trei ori, crescând în acest fel și cheltuielile cu motorina.

După ce pun sămânța de grâu în pământ, fermierilor nu le mai rămâne decât să se roage pentru un strop de ploaie: „Dumnezeu știe ce s-o întâmpla cu ea!”.