„Secretul” distribuției produselor tradiționale a fost dezvăluit. Cum a învins criza sanitară familia Cățean

181
„Secretul” distribuției produselor tradiționale a fost dezvăluit. Cum a învins criza sanitară familia Cățean

În plină criză sanitară, fondatorii Fermei Cățean au apelat la noi metode de distribuție pentru a fi aproape de clienți, „secretul” distribuției produselor tradiționale fiind dezvăluit.

Anterior, cumpărătorii erau fidelizați prin aprovizionarea cu produse tradiționale comercializate cu ocazia diverselor evenimente și târguri.

În prezent, potrivit spuselor lui George Cățean, citat de Biz Brașov, fermierii mai sus amintiți au creat un sistem de preluare a comenzilor online și de livrare a acestora la adresa consumatorilor, în condiții de siguranță deplină.

În plus, cei de la Ferma Cățean au continuat livrarea produselor tradiționale  și în unele unități de alimentație publică (restaurante sau bistro-uri din Brașov).

Cu privire la perspectivele de business pentru perioada următoare, antreprenorul a precizat că ia în calcul o cooperare cu Breasla Cârciumarilor din Brașov, respectiv dezvoltarea în 2021, la Rotbav, a unui hub gastronomic.

Pe de altă parte, unul dintre proiectele de care Cățean era atașat și pe care a trebuit să-l suspende a fost „Ograda”, o băcănie ce oferea și posibilitatea de a gusta din produsele vândute, dezvoltat de către partenerii lor, cei de „La Ceaun”.

Mai multe magazine proprii

Tot în ceea ce privește planurile de dezvoltare, frații Cățean au în vedere să inaugureze mai multe magazine proprii. Primul pe listă ar urma să fie situat în imediata vecinătate a fermei, astfel încât să le permită celor ce tranzitează Rotbavul (și nu numai) să deguste produsele, dar și să poată rămâne la masă.

„Dorim să creștem așa cum se cuvine afacerea noastră de familie pentru a deveni nu doar un model, ci și pentru a dezvolta armonios zona noastră. (…)”, a punctat George Cățean.

La ora actuală, rețeaua de distribuție a familie Cățean include un magazin propriu, situat în incinta Galeriilor Orizont 3000, magazinul ȘMAG, înființat printr-un proiect cu finanțare obținută de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), situat în ansamblul ISARAN din cartierul Tractorul, dar și un sistem de livrare la domiciliu.

De altfel, produsele fermierilor brașoveni ajung și pe „insula producătorilor” din rețeaua Carrefour, în orașele Brașov, Ploiești, București (Carrefour Orhideea), precum și în magazinul din incinta AFI Brașov.

Tradiție de aproape 300 de ani

Familia Cățean și-a câștigat renumele de etalon pentru agricultura din România, având expunere inclusiv la nivel internaţional. George, Silviu și Ionuț Cățean au început să facă afaceri în 1998, bazându-se pe o moștenire de la bunici – 30 de oi, o vacă şi un cal. Și asta pentru ca, în prezent, cei trei să ajungă la un șeptel de 100 de vaci din rasa Bălțată Românească, 1.500 de oi din rasele Țurcană și Țigaie, dar și cai de rasă, încurajând perpetuarea raselor locale.

Cu o tradiţie de aproape 300 de ani în creşterea oilor, cei trei fraţi, cu origini din două neamuri mari de ciobani din Ţara Bârsei, au pus, la Rotbav, bazele unei afaceri ce a devenit, în scurt timp, nu numai profitabilă, ci şi exemplu pentru investitorii în domeniul agricol și al creșterii animalelor.

În prezent, Ferma Cățean deține 150 hectare de teren arabil și 200 hectare de pășuni cu înaltă valoare naturală (HNV), care sunt începând din 2020 și certificate ecologic.

Fiind vorba o exploatație integrată, aceasta are capacitatea de a produce aproximativ 90% din materia primă necesară creșterii animalelor (fân, lucernă, porumb, grâu), dar și pentru obținerea unui lapte de o calitate deosebită pe care apoi îl prelucrează pentru obținerea de brânzeturi: telemea de vacă, telemea de oaie, caș, urdă dulce, cașcaval maturat, telemea maturată, brânză de burduf, brânză în scoarță de brad, caș și cașcaval afumat.

Într-o postare pe pagina de Facebook a Fermei Cățean din data de 9 ianuarie 2021, antreprenorii au anunțat că, în anul precedent, afacerea celor trei frați a ajuns pe poziția 35 în topul celor mai iubite branduri braşovene.

„Această onoare este cu atât mai mare, cu cât a fost adusă prin votul şi nominalizarea voastră, a celor care apreciați produsele noastre şi ceea ce facem noi. Vă mulțumim şi vă promitem că vom continua să muncim cu respect față de voi, calitatea produselor şi sănătatea mediului şi a animăluțelor noastre. Topul a fost realizat (…) pe baza răspunsurilor a 980 de persoane”, au scris pe pagina lor de socializare cei de la Ferma Cățean.

Sursă foto: Facebook (Ferma Cățean)