Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, a declarat joi că nu intenționează să își dea demisia, în ciuda solicitărilor formulate de crescătorii de ovine care au protestat în fața instituției.
Șeful ANSVSA susține că mandatul său a adus rezultate importante pentru sectorul zootehnic și consideră că nu există motive pentru a renunța la funcție.
„Nu am niciun motiv să-mi dau demisia”, a afirmat Alexandru Bociu, amintind că România a redevenit lider european la exportul de ovine și caprine și că, în ultimii ani, au fost deschise sau redeschise mai multe piețe externe importante, inclusiv SUA, China, Vietnam, Arabia Saudită, Algeria, Tunisia și Kuweit. De asemenea, acesta a subliniat reducerea semnificativă a focarelor de pestă porcină africană în timpul mandatului său.
Declarațiile au fost făcute în contextul protestului organizat de crescătorii de ovine, nemulțumiți de prelungirea interdicției privind exportul de ovine și caprine către țările terțe până la 31 decembrie 2026. Fermierii cer deblocarea exporturilor, despăgubiri integrale pentru pierderile suferite, vaccinarea împotriva antraxului pe cheltuiala statului și demiterea persoanelor pe care le consideră responsabile pentru gestionarea crizei generate de pesta micilor rumegătoare.
Bociu a calificat decizia Comisiei Europene privind blocarea exporturilor drept „disproporționată”, însă a făcut apel la colaborare între autorități și fermieri pentru depășirea situației.


