Șeful MADR anunță o nouă finanțare de 50 milioane EURO pentru sisteme antigrindină

Sisteme antigrindină performante vor putea fi instalate în livezile și viile din toată țara, după ce ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a confirmat că 50 de milioane de euro din fonduri europene vor fi alocate pentru aceste tehnologii de protecție împotriva fenomenelor meteorologice extreme. Potrivit șefului MADR, linia de finanțare urmează să fie definitivată în termen de aproximativ o lună.

„În perioada următoare, voi face o schemă de finanțare pentru tot ceea ce înseamnă pomicultură și viticultură în România, pentru dotarea cu echipamente care sunt utilizate în toate țările din UE, împotriva grindinei. Aceste mecanisme vor fi finanțate prin fonduri europene.

Un aparat pentru protejarea acestor culturi, este garantat 100% și utilizat în toată Uniunea Europeană, pentru 70 de hectare costul este de 60.000 de euro. Va fi o finanțare prin fonduri europene, deja am discutat cu toate plantațiile mari din România care vor aceste sisteme și le-am integrat într-un program de aproape 50 de milioane de euro prin care vor achiziționa aceste sisteme antigrindină”, a precizat ministrul agriculturii, Florin Barbu, la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Ministrul susține că tehnologia este omologată la nivelul Uniunii Europene și folosită pe scară largă în multe state de mai bine de 12 ani.

Prin alocarea a 50 de milioane de euro pentru sisteme antigrindină, Guvernul face un pas decisiv în protejarea culturilor de fructe și struguri, după ce șeful MADR a luat hotărârea să oprească lansarea rachetelor antigrindină, în urma mai multor proteste din partea fermierilor din sectorul vegetal.

Related Articles