Fabrica de Zahăr Luduș, singura cu capital românesc, a obținut în 2025 un profit de 16,1 milioane de lei după pierderi de 17,3 milioane în 2024. Cum a reușit Mihaela Neagu să întoarcă afacerea și ce înseamnă asta pentru zahărul românesc.
Există o regulă nescrisă în industria zahărului din România: fabricile se închid, nu se deschid. Din cele 35 de unități care funcționau înainte de 1990, au mai rămas astăzi doar două. Una este deținută de grupul austriac Agrana. Cealaltă este Fabrica de Zahăr Luduș, singura cu acționariat românesc, singura condusă de un antreprenor autohton, și singura care, în 2025, a reușit să treacă de la pierdere la profit într-un an în care presiunea pe prețuri și costurile de producție nu au dat nimănui pace.
Cifrele publicate recent de companie spun o poveste pe care puțini ar fi pariat că o vor vedea: 164,9 milioane de lei afaceri nete în 2025, cu 12% peste nivelul din 2024, și un profit net de 16,1 milioane de lei, după ce în 2024 fabrica înregistrase pierderi de 17,3 milioane de lei. Este cel mai bun an financiar al companiei de la preluarea de către Mihaela Neagu, în 2023.
De la pierdere la profit în 12 luni
Transformarea unui deficit de 17,3 milioane de lei într-un profit de 16,1 milioane de lei în cursul unui singur an financiar nu este o coincidență și nu este un efect al pieței. Este o decizie de management asumată și aplicată consecvent, chiar atunci când presiunile de piață împingeau în altă direcție.
Mihaela Neagu, proprietara fabricii, descrie succint filosofia din spatele acestui rezultat: „Este o creștere obținută prin muncă și o consecință a deciziei de a nu vinde cu orice preț. Producem zahăr românesc de cea mai bună calitate despre care credem că trebuie plătit corespunzător.”
Această decizie, de a nu sacrifica marja pentru volum, explică și o altă cifră aparent contraintuitivă din raportarea companiei: suprafața contractată pentru sfeclă de zahăr a scăzut de la 8.800 de hectare în 2024 la 4.000 de hectare în 2025. Mai puțin teren, mai puțin volum brut de procesare, dar mai multă atenție la rentabilitate, la calitatea producției și la prețul de vânzare. Rezultatul: un profit real, nu o cifră de afaceri gonflată cu marje negative.
Zahărul românesc vs. piața europeană: un paradox de preț
Unul dintre argumentele pe care Mihaela Neagu le pune în fața consumatorilor și a retailerilor este unul care merită reținut de oricine cumpără zahăr în România. Prețul mediu al zahărului la raft în Uniunea Europeană este de aproximativ 1,25 euro pe kilogram. În România, același produs se vinde cu 0,90 euro pe kilogram, cu aproape 30% mai ieftin decât media europeană.
Această diferență nu reflectă neapărat o calitate mai slabă sau costuri de producție mai mici pentru că România importă o parte semnificativă din zahărul consumat, iar costurile de energie, forță de muncă și materie primă sunt comparabile cu restul Europei Centrale. Reflectă în principal presiunea exercitată de lanțurile de retail pe prețurile furnizorilor și o putere de cumpărare percepută ca mai mică, care ține prețurile artificiale de jos.
Neagu susține plafonarea adaosului commercial, o măsură controversată în mediul de afaceri, dar o face cu un argument clar: „Sunt de acord cu ea, pentru că sprijină consumatorii.” Este o poziție neobișnuită pentru un producător, dar una care reflectă înțelegerea că o piață în care consumatorul nu mai poate cumpăra zahăr nu este o piață bună pentru nimeni, inclusiv pentru producători.
40.000 de tone și 30.000 de tone de borhot exportat
Producția disponibilă spre vânzare în 2025 a fost de aproximativ 40.000 de tone de zahăr, incluzând și stocurile anterioare. Brandul sub care se comercializează este Zahăr Bod, un brand cu istorie de peste 130 de ani, legat de Fabrica de Zahăr din Bod, județul Brașov, pe care Mihaela Neagu o deține de asemenea, chiar dacă producția efectivă se desfășoară la Luduș.
Un detaliu care ilustrează gândirea circulară a afacerii: în 2025, fabrica a exportat 30.000 de tone de borhot, subprodusul rezultat din procesarea sfeclei de zahăr, în Ungaria. Borhotul este folosit ca furaj pentru animale și reprezintă o sursă suplimentară de venituri care, în industria zahărului, face adesea diferența între rentabilitate și pierdere. Exportul acestui subprodus înseamnă că nimic din procesul de producție nu este irosit adică o eficiență care contează mai ales când marjele sunt subțiri.
154 de angajați și o creștere a locurilor de muncă
Dincolo de cifrele financiare, Fabrica de Zahăr Luduș a avut în medie 154 de angajați în 2025, cu patru mai mulți față de 2024. Nu este o creștere spectaculoasă, dar este o creștere reală, într-un sector și într-o perioadă în care mulți operatori industriali reduceau personalul.
Luduș este un oraș mic din județul Mureș, cu o economie strâns legată de industria prelucrătoare. O fabrică de zahăr cu 154 de angajați permanenți plus personalul sezonier din campania de procesare nu este un detaliu, este una dintre cele mai importante prezențe economice din zonă. Fiecare loc de muncă menținut sau creat într-o astfel de comunitate are un efect multiplicator vizibil în economia locală.
O singură fabrică românească de zahăr și presiunea de a supraviețui
Contextul în care Mihaela Neagu conduce Fabrica de Zahăr Luduș este unul extrem de dificil, pe care rezultatele financiare bune nu trebuie să îl ascundă. România importă anual zahăr în valoare de sute de milioane de euro, în principal de la marii producători europeni ca Polonia, Germania, Franța, care operează la scară industrială incomparabil mai mare, cu subvenții și infrastructuri pe care o singură fabrică românească nu le poate egala.
Suprafața cultivată cu sfeclă de zahăr în România a scăzut dramatic față de nivelurile din anii ’80–’90, când câmpiile din Brașov, Mureș și alte județe erau pline de sfeclă destinată fabricilor locale. Astăzi, mai puțin de 1.500 de hectare se mai cultivă în zona Brașovului, față de 6.000–7.000 cândva. Refacerea acestui ecosistem Agricol compus din fermieri dispuși să cultive sfeclă, infrastructură de transport și colectare, prețuri de achiziție atractive reprezintă un proiect de deceniu, nu de un an.
Tocmai de aceea, rezultatele din 2025 ale Fabricii de Zahăr Luduș nu sunt doar o veste financiară bună. Sunt o dovadă că un antreprenor român poate conduce profitabil o fabrică industrială complexă, într-un sector dominat de multinaționale, fără să renunțe nici la calitate, nici la angajați, nici la brandul cu care a crescut o generație întreagă.
Zahărul Bod există din 1889. Că mai există și în acum, și că face profit, nu este puțin lucru.