”Cu cât stau mai mult la pășunat cu atât reducem cheltuielile cu nutrețul!” Este deviza crescătorilor de vite din Buzău, care au prelungit perioada de pășunat a animalelor până aproape de venirea iernii. Este o soluție de criză, spun micii fermieri, dar una eficientă. În acest fel, animalele se hrănesc mai natural, iar micii fermieri reduc din cheltuielile tot mai mari cu furajele. Deși anul agricol a fost afectat de secetă severă, pășunile s-au dovedit neașteptat de bogate, iar vegetația abundentă a devenit un sprijin nesperat pentru gospodari. În plus, spun ei, animalele crescute în libertate sunt mai sănătoase și dau un randament mai bun.
Cristina și Dănuț Ana, un cuplu de fermieri din localitatea Pardoși, județul Buzău, îngrijesc peste 40 de vaci cu viței, crescute atât pentru lapte, cât și pentru carne. De mai bine de cinci luni, cireada trăiește în libertate pe o pășune îngrădită cu gard electric, aflată la distanță mare de sat.
”Fiind libere, ele trebuie protejate de animale sălbatice, aici se găsesc ursul și lupul, și șacalii, și avem probleme cu ei”, mărturisesc cei doi soți.
Vitele familiei Ana trăiesc în mijlocul naturii, unde găsesc hrană din belșug, apă dintr-un râu și din câteva bălți, răcoare sub pâlcurile de pădure și, poate cel mai important, un mediu sănătos. Pentru că da, animalele au de suferit dacă sunt închise prea mult timp în grajduri.
”Nu au stres, asta contează cel mai mult. Ele aici au soarele, au natura, au destul spațiu în primul rând, pentru că nu sunt crescute în grajduri, doar pe timp de iarnă”, spune Ana Cristina.
”Aici le aduc primăvara și stau în gard electric până la 20 – 30 de hectare până undeva de Crăciun, până la prima zăpadă. Anul ăsta a fost bun, ploios, am avut și apă, și iarbă. Anul trecut a fost cel mai grav, secetos”, povestește Dănuț.
Familia Ana investește anual sume considerabile în hrana pentru vite și cheltuie zeci de mii de lei pe furaje în timpul iernii, când animalele sunt ținute în adăposturi. Pentru a reduce aceste costuri, soții Ana sunt deciși să lase cireada la pășunat cât mai mult timp, până la căderea primei zăpezi.
”Cu cât le ținem mai mult, cu atât ne ajută pe noi să facem economii la consumul de nutreț pentru iarnă. Cu cât le ducem în decembrie, în ianuarie, cu atât se scurtează termenul de stabulație. Contează mult după atâta secetă să ne scutească la consumul pe stabulație, pe grajduri”
Cât timp vitele se află la pășunat, proprietarii profită de răgaz pentru a-și face proviziile de nutreț uscat pentru iarnă. În fiecare zi merg la cosit fân și lucernă, hotărâți să strângă cât mai mulți baloți. La un efectiv de 40 de capete, au nevoie de peste 2.000 de baloți pentru a acoperi necesarul de hrană pe tot sezonul rece.


