Sos de maioneză retras din magazine din cauza oxidului de etilenă

0

Un lot de sos de maioneză este retras din magazine din cauza prezenţei oxidului de etilenă într-unul dintre ingrediente, transmite Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), într-un anunț pe pagina oficială a instituției.

Astfel, conform producătorului, firma European Foods, motivul rechemării de pe piaţă a lotului „este legat de prezenţa oxidului de etilenă într-unul din ingredientele (guma xantan) utilizate la fabricarea acestui produs”.

În anunțul ANSVSA șe mai arată că „producătorul consideră că nu există nici un risc pentru sănătatea consumatorilor, dar din respect pentru aceştia, a decis rechemarea acestui lot de produs pentru a elimina orice fel de suspiciune”.

Conform producătorului, celelalte loturi ale acestui produs pot fi consumate fără probleme. Persoanele care au achiziţionat aceste produse şi doresc rambursarea acestora au posibilitatea să le returneze la magazinul de unde le-au cumpărat şi pe baza bonului fiscal până la data de 15.11.2021, se mai arată în anunțul ANSVSA.

Lotul 1450 Regal sos cu maioneză 420g, care expiră 23.03.2022 si 24.03.2022 a fost distribuit în magazine Selgros, Metro şi Cora din mai multe oraşe.

Lista completă a magazinelor poate fi consultată AICI.