Schema de ajutor de stat prin care se acordă un sprijin de 1.500 de euro pe 1000 mp, respectiv pe hectar, pentru compensarea parțială a pierderilor la cultura de tomate în spații protejate și cultura de usturoi, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, a fost aprobată în ședința de joi a Guvernului.
Noul act normativ prevede acordarea unui sprijin de 1.500 euro/1000 mp/beneficiar pentru culturile de tomate în spații protejate înființate în decembrie 2023-trimestrul I al anului 2024, respectiv a unui sprijin de 1.500 euro/ha/beneficiar pentru culturile de usturoi înființate în toamna anului 2023-primăvara anului 2024.
De asemenea,actul normativ stipulează că depunerea cererilor și a documentelor justificative se va face până la data de 12 aprilie 2024, inclusiv, la cultura de tomate în spații protejate și până la data de 19 aprilie 2024, inclusiv, la cultura de usturoi.
Plata sumelor reprezentând ajutorul de stat se va face până la data de 30 iunie 2024 inclusiv, iar verificările în teren se realizează de către echipe mixte DAJ-uri și APIA și vizează deplasarea în teren pentru verificarea suprafețelor înființate și menținerea acestora.
În cazul în care suma totală de plată determinată, care urmează să fie acordată beneficiarilor, depășește resursele financiare totale, suma cuvenită fiecărui beneficiar se va reduce proporțional.
„Programul Tomata și Programul usturoiul românesc continuă și în acest an, iar fermierii care se înscriu în aceste programe vor primi 3000 de euro/1000 de mp pentru tomate, respectiv 3000 de euro/ha pentru usturoi. La solicitarea legumicultorilor am luat decizia de a le oferi sprijinul financiar de care au nevoie mai devreme față de anii trecuți. Astfel, le asigurăm un ajutor financiar pe cadrul temporar de criză Ucraina pentru a avea resurse financiare în perioada de pregătire și îngrijire a culturilor, în valoare de 1500 de euro/1000 de mp pentru cei care cultivă tomate în spații protejate și 1500 de euro/ha pentru cei care cultivă usturoi, urmând ca restul sprijinului să îl acordăm sub formă de ajutor de minimis, după recoltare, în aceleași condiții ca în anii trecuți. Fermierii au nevoie de resurse financiare pe întreaga perioadă a anului agricol și este de datoria noastră să le oferim sprijinul exact când au nevoie”, a declarat ministrul Florin Barbu, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Te-ar mai putea interesa: Ajutor de minimis de 200 euro/ha, aprobat! Când se depun cererile