Stâna Ștefanu de pe Transalpina, incendiată! ”Oameni fără Dumnezeu i-au dat foc”

83
Stâna Ștefanu de pe Transalpina, incendiată! ”Oameni fără Dumnezeu i-au dat foc”

Necaz la Stâna Ștefanu de pe Transalpina! De peste jumătate de secol, într-un loc de poveste, era o stână strămoșească, unde tradiția și omenia stăteau la aceeași masă cu modernismul și călătoria. Iar turiștii, români sau străini, care tranzitau Transaplina, se opreau ademeniți și de frumusețea locului să își potolească foamea cu preparatele pregătite chiar sub ochii lor, din produsele tradiționale.

Marioara Babu, sufletul Stânei Ștefanu, cea despre care vorbim, adunase în jurul său și alți ciobani, iar împreună reușeau să se facă de neuitat pentru drumeții care le treceau pragul, fapt trăit pe viu și de echipa AGRO TV, care a poposit vreme de câteva ceasuri acolo.

Din nefericire, recent, Marioara Babu a postat pe pagina sa de facebook un lucru incredibil. Stâna Ștefanu a fost mistuită de un incendiu!

”Oamenii răi, oamenii fără Dumnezeu i-au dat foc și a ars din temeli… Sunt oameni care ATÂT AU PUTUT, ATÂT AU FĂCUT.  Au dat foc la o stână și și-au băgat sufletul în păcat, dar dragii mei, n-au dat foc unui NUME, numele STÂNA ȘTEFANU rămâne… Au crezut că mă îngenunchează dacă fac acest gest. Va spun eu că NU! Mă ridic mai sus și dacă Dumnezeu mă ajută, la început de sezon vă aștept cu Stâna nouă… Dumneavoastră să veniți sănătoși că eu am să vă primesc din nou cu același zâmbet și cu același drag.

STÂNA ȘTEFANU nu va muri niciodată și va dăinui mulți ani”, a scris băcița Marioara Babu.

Totul s-a petrecut în contextul în care, așa cum este obiceiul, imediat ce se lasă frigul, ciobanii își iau mioarele și se retrag spre casele lor, deci locul era pustiu la momentul dezastrului.

Nici turiști nu mai treceau prin zonă, pentru că Transaplina este închisă. Nenorocirea a fost descoperită chiar de băciță, pe care parcă Dumnezeu a îndemnat-o să urce în munte. Așa  a observat fumul gros ieșind chiar din stâna sa. Imediat a alertat autoritățile, prea târziu însă. Focul transformase totul în scrum. Mai puțin hotărârea băciței, care mai mult decât oricând vrea să renască, la fel ca pasărea Phoenix, din propria cenușă, iar în primăvară, turiștii să o găsească într-o locație nouă și la fel de primitoare.

Autor: Elena Picu