Ștefan Muscă: ”În 2015 am propus legea laptelui. Stă și acum în sertare”

12
Ștefan Muscă: ”În 2015 am propus legea laptelui. Stă și acum în sertare”

Prețul laptelui este o problemă discutată de multă vreme, fermierii plângându-se constant că prețul la poarta fermei este unul mult prea scăzut. În 2020, însă, cuțitul s-a adâncit și mai mult în rana crescătorilor de vaci, pentru că pandemia i-a afectat grav pe procesatori, care n-au mai avut cum să plătească nici puținul pe care îl ofereau până atunci.

Astfel, s-a ajuns la întârzieri de 6 luni la plata laptelui, situație care i-a băgat pe unii fermieri în faliment. În emisiunea ”Agricultura la Raport”, Ovidiu Ghinea a discutat subiectul cu fermierul Ștefan Muscă. Acesta spune că a propus încă de acum 6 ani o lege prin care procesatorii erau obligați să plătească laptele în termen de 10 zile, însă aceasta nu s-a concretizat nici până în ziua de azi.

”În 2015, eu personal am lucrat în Comisia de Agricultură la legea 321. S-a ales praful de ea. Tot atunci am propus să se facă legea laptelui. Este produs proaspăt. Să dea această lege ca să primim banii în termen de 10 zile de la predarea laptelui. Stă și acum în sertare. Își bat joc de noi. Cum poți să nu dai o lege ca în termen de 10 zile să îmi primesc banii? Dumnealor știu cum se hrănește vaca? Dumnealor știu că noi nu avem liber? Dumnealor știu că noi, privații, muncim, în timp ce ei stau în Dubai? Ce suntem noi, sclavii cuiva? Să facă niște politici agricole care să ne ajute și pe noi, că noi venim cu bani la buget, noi le plătim salariile și pensiile speciale. Vin doar în campaniile electorale și ne îmbârligă și ne mint, iar pe urmă își închid telefonul”, a spus fermierul giurgiuvean.

Ștefan Muscă a povestit despre cazurile prietenilor săi fermieri care aveau ferme de sute de vaci, însă situația grea de anul trecut i-a forțat să renunțe la tot, chiar dacă agricultura era singura lor sursă de venit. Fermierul se plânge de atitudinea politicienilor, despre care spune că nu luptă suficient pentru interesele fermierilor români.

”Suntem fermieri europeni? Dă-mi și mie bani ca ai lor! Păi cum să facem noi performanță dacă ei iau 400 de euro și noi 98 de euro. Hai să fim cinstiți. În fiecare campanie electorală se promite că vom ajunge ca în Europa? Cum să ajungem, că suntem piață de desfacere”, a mai spus Ștefan Muscă.