Președintele Sindicatului Fermierilor Patrioți, Ștefan Muscă, este din nou dezamăgit de direcția în care se îndreaptă agricultura românească. De această dată, furia acestuia nu se mai îndreaptă doar asupra guvernanților și a instituțiilor statului, ci și asupra fermierilor, care nu iau suficientă atitudine în relația cu politicienii.
În emisiunea ”Agricultura la Raport”, Ștefan Muscă a vorbit și despre ajutorul de secetă pe care Ministerul Agriculturii l-a acordat fermierilor, catalogându-l drept ”o jignire”.
”Este un mare dezastru că din patru ani de zile, trei au fost cu secetă. Dar eu, aici, nu sunt supărat pe politicieni, sunt supărat pe fermierii din România, sunt supărat pe românul care trăiește în țara asta și permite politicienilor să ne transforme în sclavii societății românești.
Dacă ai avut calamitate 50%, ai luat 160 de lei, bani de trei sape. O jignire mai mare asupra făuritorului de hrană din România nu putea să fie. E o jignire mare când vin să cerșesc la tine și tu îmi dai o mizerie de bani. În momentul când tu ai permis să vii cu liberalizarea prețurilor, să îmi duci complexele la 6.200 de lei și la 5.500 de lei tona de azotat, și să vii să îmi dai 160 de lei despăgubiri, e o jignire.
Nici n-am făcut documente. Am și eu un orgoliu, nu mi-am permis să merg să fac documente, ca să-și bată ei joc de mine. Ei își bat joc de noi de 34 de ani. S-au perindat tot felul de politicieni la conducerea țării și au muncit doar pentru buzunarul propriu, niciodată pentru bunăstarea poporului român”, a spus Ștefan Muscă, în direct la AGRO TV.