Home Stiri Subventie noua de 500 EURO/ha pentru fermieri! Anuntul lui Adrian Oros

Subventie noua de 500 EURO/ha pentru fermieri! Anuntul lui Adrian Oros

132 views
Subventie noua de 500 EURO/ha pentru fermieri! Anuntul lui Adrian Oros

Nouă schemă de ajutor de stat pentru fermieri, anunțată de ministrul agriculturii! În cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Adrian Oros a anunțat o nouă schemă de ajutor de stat pentru viticultori, menită să amortizeze pierderile suferite de aceștia în ultimii ani. Potrivit ministrului, Ordonanța de Urgență este în lucru, iar fermierii vor putea aplica pentru a obține un ajutor de 500 de euro pe hectar, plătit de la bugetul de stat.

”Pentru sectorul vitivinicol, în afară de acea măsură privind distilarea, pe care am comunicat-o săptămâna trecută, am identificat sume, și aici vom avea o Ordonanță de Urgență care este în lucru, este în curs de avizare pe la celelalte ministere, tot o schemă de ajutor de stat. Valoarea totală a schemei este de 59.500.000 lei, iar cuantumul ajutorului este echivalentul în lei a 500 euro pe hectar”, a declarat șeful MADR în cadrul conferinței de presă susținută la sediul Ministerului Agriculturii.

În ceea ce privește beneficiarii ajutorului de stat, ministrul agriculturii a precizat că aceștia sunt ”producătorii vitivinicoli care dețin cod CAEN privind cultivarea strugurilor. Suprafața trebuie să fie înscrisă în Registrul plantațiilor viticole. De asemenea, trebuie să aibă o declarație de recotă aferentă unei campanii viticole. În ceea ce privește durata de aplicare a schemei, elaborăm ordonanța și până la 31 decembrie 2020, banii o să intre în conturile viticultorilor. Acest lucru se va întâmpla mai repede, dar deadline-ul este 31 decembrie”, a subliniat Adrian Oros.

Potrivit informațiilor furnizate de MADR, ajutorul de 500 de euro pe hectar va fi plătit de la bugetul de stat și reprezintă o subvenție excepțională, menită să ajute viticultorii aflați în dificultate din cauza pierderilor suferite de aceștia în ultimul an.

Puteți consulta în imaginile de mai jos informațiile prezentate de Adrian Oros, care se vor regăsi și în Ordonanța de Urgență care urmează să fie publicată.