Home exclusiv Subvenţii 2016: Până în 15 august vor ajunge subvenţiile la peste 95%...

Subvenţii 2016: Până în 15 august vor ajunge subvenţiile la peste 95% din fermieri

1,255 views

Şeful MADR a subliniat duminică că până la data de 15 august vor fi plătiți peste 95% dintre fermieri, deși au existat ceva probleme legate de funcționarea softului în cazul plăților la taurine.

“Chiar dacă a apărut o problemă pe soft, care s-a blocat atunci când s-a dat drumul la partea de taurine, conducerea APIA a luat decizia de a lucra în aceste zile astfel încât până la data de 15 august să fie plătiți 95% dintre fermieri și să rămână doar cei cu probleme”, a menționat Irimescu.

De asemenea, ministrul Agriculturii susține că achitarea subvențiilor aferente anului 2015 s-ar putea finaliza până la sfârșitul lunii august pentru aproape toți beneficiarii, deși “mai sunt unele cazuri mai complicate unde fermierii spun că au fost sfătuiți prost de angajații APIA când au completat cererea și aici trebuie să vedem cum vom rezolva aceste situații”, potrivit AGERPRES.