Subvenții APIA 2023: Sprijinul cuplat pentru taurine de carne

11

Printre intervențiile aflate pe lista de subvenții APIA 2023 în sectorul zootehnic se află și PD-22 – Sprijinul cuplat pentru venit – taurine de carne.

Alocarea financiară orientativă pentru această intervenție în anul 2023 (contribuția Uniunii în EUR) este de 101.400.000 de euro, cuantumul unitar planificat fiind de 279 euro/cap.

Pentru perioada 2023-2027 efectivul planificat pentru care se acordă sprijinul este 80.000 de capete. La stabilirea efectivului s-a avut în vedere analiza efectivelor de animale plătite în perioada de programare 2015-2020.

Condiții de eligibilitate

Sprijinul cuplat pentru taurine de carne se acordă fermierilor activi, crescători de animale din speciile bovine, care desfășoară o activitate agricolă pe teritoriul României şi care îndeplinesc următoarele condiții de eligibilitate:

1. dețin un efectiv de animale de minimum 10 şi maximum 250 de capete taurine de carne adulte/ beneficiar, în exploataţii cu cod ANSVSA;

2. solicitanţii care dețin un efectiv mai mare de 250 de capete taurine de carne adulte beneficiază de SCVZ calculat la nivelul a maximum 250 de capete taurine de carne;

3. vacile din rase de carne și vacile metise cu rase de carne dacă până la vârsta de 48 de luni nu au niciun produs înregistrat în RNE și în baza de date a Registrului Genealogic, nu vor primi sprijin cuplat zootehnic pe toată perioada de exploatare;

4. vacile de carne și vacile metise cu rase de carne dacă în ultimele 24 de luni nu au niciun produs înregistrat în RNE și în baza de date a Registrului Genealogic, nu vor primi sprijin cuplat zootehnic pe toată perioada de exploatare;

5. animalele din exploataţia cu cod ANSVSA pentru care beneficiarul solicită SCVZ trebuie să aibă vârsta de maximum 12 ani vacile de carne, respectiv maximum 6 ani taurii de carne;

6. să deţină registrul individual al exploataţiei cu cod ANSVSA completat şi actualizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 429/2016 cu modificarile si completarile ulterioare;

7. animalele pentru care se solicită SCVZ trebuie să fie menţinute, pe o perioadă de reţinere de 4 luni de la data limită de depunere fără penalizări a cererii unice de plată, în exploataţia/exploataţiile cu cod ANSVSA menţionate în cerere;

8. efectivul de animale pentru care se solicită SCVZ trebuie să fie identificat şi înregistrat în Registrul Național al Exploatației la data depunerii cererii unice de plată, dar nu mai târziu de prima zi a perioadei de reţinere;

9. vacile de carne pentru care se solicită SCVZ trebuie să fie înscrise/înregistrate în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală sau suplimentară, iar taurii de carne pentru care se solicită SCVZ trebuie să fie înscrişi în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală.

Pe lângă condiţiile de eligibilitate de mai sus, solicitanţii SCVZ trebuie să respecte normele de condiţionalitate potrivit prevederilor art. 12 și anexei III din Regulamentul (UE) nr. 2021/2115, precum şi prevederilor Capitolului 3.10 din Planul Strategic PAC 2023-2027, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C(2022) 8783 din 7 decembrie 2022, pe întreaga exploataţie cu cod ANSVSA.

DE REȚINUT că sunt eligibile la plată inclusiv animalele care până la finalul perioadei de 4 luni, prevăzută la punctul 7 din condițiilede eligibilitate, au intrat, respectiv au ieşit în/din exploataţiile cu cod ANSVSA deţinute de acelaşi beneficiar sau în/din exploataţiile asociaţiilor/cooperativelor/grupurilor de producători în care au fost transferate temporar pentru păşunat.

Documente necesare

Documentele specifice care se depun împreună cu cererea de plată pentru intervenția PD-22 – Sprijinul cuplat pentru venit – taurine de carne sunt:


a) copie de pe paşaportul/ documentul de identificare unic pe viaţă al fiecărui animal pentru care se solicită SCVZ;

b) adeverinţa eliberată de agenţia/asociaţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei, prin care se confirmă înscrierea/înregistrarea vacilor de carne în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală sau suplimentară, şi înscrierea taurilor de carne în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală.

Pentru cererile de plată depuse în termen şi în perioada cu penalizări, data-limită privind îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate şi, respectiv, cea a începerii perioadei de reţinere este data- limită de depunere a cererii de plată fără penalizări.

Pentru stabilirea sumelor cuvenite, APIA efectuează controale administrative şi controale la faţa locului, conform manualelor/ghidurilor de procedură elaborate şi aprobate prin decizie a directorului general al APIA şi avizate de către direcţia de specialitate din MADR.

De asemenea, APIA verifică administrativ, în baza naţională de date a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, conform procedurii elaborate, îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate.

Mai multe detalii privind intervenția PD-22 – Sprijinul cuplat pentru venit – taurine de carne puteți afla aici.