Subvenții APIA 2024 – Când se deschide aplicația pentru depunerea cererilor

13

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) se pregătește pentru demararea campaniei de depunere a cererilor pentru schemele de plată aferente anului 2024. Deși în acest moment nu se știe exact data la care va începe depunerea cererilor, aplicația IPA Online va fi deschisă de la sfârșitul lunii februarie.

Potrivit declarațiilor făcute de directorul general al APIA, Ionuț Lupu, în emisiunea ”Agricultura la Raport”, IPA Online ar urma să fie deschisă pentru accesul fermierilor din 25 februarie. Astfel, agricultorii vor putea să intre și să-și deseneze parcelele pentru care vor solicita subvenții în anul 2024, astfel încât să fie pregătiți pentru momentul când va începe campania de depunere.

”Noi am făcut o serie de discuții cu toți colegii din departamentul IT. Sperăm ca în jurul datei de 25 februarie, aplicația IPA Online să poată fi accesată de către fermieri. În momentul de față, vrem să stabilim exact data când se va deschide campania pentru anul 2024; nu o putem bate în cuie în momentul de față, mai avem de discutat cu ministrul agriculturii pe subiectul acesta, dar categoric facem toate eforturile ca IPA Online să fie disponibilă fermierilor încă din data de 25 februarie”, a precizat Ionuț Lupu, director general APIA, pentru AGRO TV.

Amintim faptul că, în mod normal, campania de depunere a cererilor de plată la APIA fără penalizări începe în data de 1 martie și se încheie în 31 mai, în fiecare an.