După ce le-a ajuns cuțitul la os, mai ales în contextul noilor taxe și impozite impuse de Bolojan, dar și al controversatului acord cu Mercosur, tot mai mulți dintre fermierii români renunță la terenuri.
În timp ce unii deja au ieșit în stradă, alții se mobilizează pentru zilele următoare. Printre ei este și Georgian Calotă (foto), un fermier cu experiență de 30 de ani în agricultură. Fermierul din Buzău spune că problemele sunt atât de mari, încât în ultimii trei ani a renunțat deja la 150 de hectare din pământul pe care îl muncea.
Buzăul, un județ cu o importantă suprafață agricolă, este solidar cu restul fermierilor din țară care au ieșit în stradă. Georgian Calotă spune că se pregătește să li se alăture colegilor care protestează.
Fermierul din Buzău spune că lista problemelor este lungă: creșterea cu 85% a impozitelor, prețurile mici la cereale și nu în ultimul rând, acordul Mercosur, care permite intrarea produselor din țările unde costul de producție este mai micl dar calitatea îndoielnică.
Calotă muncește în agricultură de 30 de ani și spune că trăiește cea mai grea perioadă. În ultimii trei, a renunțat la 150 de hectare de pământ, și el nu reprezintă un caz izolat printre marii agricultori.
Joi, mai multe fermieri din Iași, Suceava și Neamț au ieși în stradă, într-un protest spontan, intenția fiind organizarea unui miting la București.


