Fermierii care nu și-au depus încă cererile de plată la APIA trebuie să se grăbească. Termenul-limită pentru Campania 2026 rămâne 5 iunie, iar Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nu intenționează să prelungească această perioadă, a anunțat vicepremierul și ministrul interimar al agriculturii, Tanczos Barna. Potrivit APIA, data de 5 iunie 2026 este termenul-limită pentru depunerea cererilor de plată aferente acestui an.
Într-o conferință de presă la sediul MADR, oficialul a transmis un mesaj ferm pentru agricultori, subliniind că depunerea cererilor trebuie finalizată în timp util, astfel încât plata subvențiilor să nu fie afectată.
„În ceea ce privește plățile și cererile de plată de la APIA, cel mai important lucru este să respectăm acest termen de 5 iunie pentru a primi toate cererile. Ministerul Agriculturii nu intenționează să prelungească acest termen”, a declarat Tanczos Barna.
Potrivit ministrului interimar, ritmul de depunere a cererilor este unul susținut, însă este nevoie de o mobilizare suplimentară în perioada următoare. Până în prezent, au fost depuse peste 500.000 de cereri, pentru o suprafață totală de peste 4,6 milioane de hectare, a precizat acesta
Pentru a face față volumului mare de solicitări, angajații APIA au lucrat inclusiv în weekend, iar acest program va continua și în perioada următoare.
„Cererile se depun zilnic, iar APIA a lucrat și în weekend săptămâna trecută. Le mulțumesc colegilor pentru efortul făcut, vor lucra în weekend și în săptămânile următoare, astfel încât să putem primi toate cererile”, a mai spus Tanczos Barna.
Mesajul transmis de conducerea Ministerului Agriculturii vine în contextul în care depunerea cererii unice de plată este esențială pentru accesarea subvențiilor APIA. Fermierii care nu respectă termenul riscă să piardă sprijinul financiar aferent campaniei din acest an, în condițiile în care autoritățile insistă că 5 iunie este data finală.


