Home Stiri agricole Târgul Olarilor de la Sibiu

Târgul Olarilor de la Sibiu

706 views

Peste 130 de olari au deschis târg în Piața Mare din Sibiu, în 3 și 4 septembrie 2016. Zeci de mii de localnici și turiști au luat cu asalt ‘Târgul Olarilor’, bucurându-se de minunățiile din lut.

Piața Mare a redevenit punct central al negoțului din Sibiu la acest sfârțit de săptămână: olari vârstnici, din centre renumite de olărit, și tineri care inovează în arta ceramicii și-au dat întâlnire în centrul municipiului Sibiu, la ‘Târgul Olarilor’. Au adus cu ei obiecte decorative și obiecte utilitare, de la oale pentru sarmale și căni pentru țuică, la clopoței, ulcioare de nuntă, vaze și cahle; au explicat tehnicile după care au lucrat, s-au tocmit cu mușterii și au vândut marfa. Astfel, la ediția jubiliară cu numărul 50, ‘Târgul Olarilor’ s-a dovedit a fi, din nou, locul de întâlnire al olarilor cu un Sibiu care așteaptă cu nerăbdare acest eveniment.

În acest an, manifestarea a inclus activități pentru toate gusturile și toate vârstele: cei mici și cei mari, deopotrivă, au urmărit demonstrațiile la roata olarului ale meșterului Ion Rătezeanu, iar copiii au cunoscut bucuria de a face vase pe roata olarului și de a le decora, în cadrul atelierelor special deschise în Târg.