Fermierii români au o nouă centură de siguranță în lupta cu cerealele din Ucraina, susține europarlamentarul Daniel Buda, după ce Parlamentul European a adoptat, aseară, o serie de amendamente pentru stabilizarea piețelor pentru mai multe produse agricole.
Potrivit comunicatului emis de europarlamentarul român, în dosarul privind extinderea măsurilor temporare de liberalizare a comerțului aplicabile produselor ucrainene, s-au adoptat o serie de amendamente, printre care următoarele:
- extinderea măsurilor de salvgardare și la alte produse sensibile precum cerealele și mierea, pe lângă zahăr, ouă și păsări de curte prevăzute în propunerea Comisiei;
- perioada de declanșare a frânei de urgență a fost redusă de la 3 săptămâni la 14 zile;
- Perioada de referință pentru declanșarea frânei de urgență include acum și anul 2021, pe lângă anii 2022, și 2023 în ceea ce privește calcularea perturbărilor la volumul de import al produselor sensibile.
Vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European a explicat, pentru AGRO TV, ce înseamnă aceste amendamente adoptate:
”Ceea ce s-a obținut acum în Parlamentul European este cât se poate de clar, în sensul în care Comisia Europeană a venit cu niște propuneri legate de trei categorii de produse: păsările de curte, ouăle și zahărul, care vor fi atent supravegheate, de maniera în care ele, în momentul în care vor intra în cantități mai mari, se va activa o clauză de salvgardare, adică se vor aplica niște taxe vamale pentru cantitățile care intră peste o anumită limită.
Noi am venit în Comisia de Agricultură și am extins această listă cu cerealele și cu mierea, plus plantele oleaginoase. Comisia de Comerț Internațional ne-a respins această propunere. (…) Evident că împreună cu colegul Dan Motreanu și ceilalți colegi europarlamentari din România, am inițiat demersuri pentru a depune amendamente în care cerealele și mierea să fie atent monitorizate și dacă depășesc volumele din 2021-2023, să se poată impune taxe vamale peste acele cantități care perturbă piețele din interiorul Uniunii Europene.
Această măsură pe care am adoptat-o în Parlamentul European creează premisele unui echilibru în ceea ce înseamnă importul de produse din Ucraina în interiorul Uniunii Europene”, a precizat Daniel Buda pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.