Veste bună pentru tineri. Începând din această toamnă, autoritățile pun la dispoziție terenuri gratuite prin reluarea programului național destinat sprijinirii tinerilor. Procedura de depunere a dosarelor a început de pe 29 septembrie 2025 și se va desfășura pe o perioadă de 60 de zile.
Primăria comunei Ghiroda demarează din data de 29 septembrie 2025 procedura de preluare a dosarelor în vederea atribuirii terenurilor pentru tineri, conform dispozițiilor Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală (PUZ tineri).
Sunt eligibile persoanele (necăsătorite sau căsătorite) care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) solicitantul să aibă o singură cerere depusă, în nume propriu sau împreună cu soțul/soția. În situația în care cererile ambilor soți sunt eligibile se onorează prima solicitare;
b) solicitantul să aibă vârsta cuprinsă între 18 ani (împliniți) și 35 de ani (neîmpliniți) la data depunerii solicitării;
c) solicitantul să aibă cetățenie română;
d) solicitantul să nu dețină sau să nu fi deținut singur ori împreună cu soțul/soția o locuință sau un teren destinat construirii unei locuințe;
e) soțul/soția solicitantului, după caz, să nu dețină sau să nu fi deținut în proprietate o locuință sau un teren destinat construirii unei locuințe;
f) a depus declarația pe propria răspundere conform căreia nu deține și nu a deținut în proprietate o locuință sau un teren destinat construirii unei locuințe și nu a obținut de la nicio unitate administrativ-teritorială de pe teritoriul Statului Român o suprafață de teren destinată construirii unei locuințe
Citește și: Cultura ecologică de alun: costuri duble, eficiență la jumătate


