Termenele LIMITA se apropie! Ultimele zile pentru depunerea cererilor de ajutor

8
Termenele LIMITA se apropie! Ultimele zile pentru depunerea cererilor de ajutor

Se apropie termenele limită pentru depunerea cererilor prin care fermierii solicita sprijin în sectorul apicol și în zootehnie! Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale reamintește fermierilor care sunt ultimele zile în care se mai pot depune dosarele.

Data limită pentru sectorul apicol

Potrivit comunicării MADR, pentru sectorul apicol data limita este marti 15 septembrie 2020. A mai ramas doar o singura zi, timp in care fermierii mai pot depune actele la APIA. Cererea poate fi gasita pe site-ul madr.ro – AICI.

Data limită pentru sectorul zootehnic

Pentru cererile de solicitare a ajutoarelor de stat în zootehnie, fermierii mai au o perioadă valabilă de două săptâmăni, mai exact:

La data de 29 septembrie 2020 va fi ultima zi de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat pentru: 

  • Sectorul BOVIN: Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19,
  • Sectorul SUIN: Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19,
  • Sectorul AVICOL: Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul avicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID 19.

Fermierii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate sunt invitați să depună cererile de solicitare ale ajutoarelor de stat la centrele județene APIA, respectiv al municipiului București, până la data de 29 septembrie inclusiv.

SITUATIA LA ZI

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, până în prezent sunt depuse următorul număr de cereri:

  • pentru schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin s-au depus un număr de 167 cereri de solicitare,
  • pentru sectorul suin s-au depus un număr de 89 cereri de solicitare,
  • pentru sectorul avicol s-au depus un număr de 98 cereri de solicitare.

Cererile pot fi depuse atât la sediul centrelor locale/județene APIA, cât și prin fax, poştă sau în format electronic prin e-mail, pentru a evita aglomerația din ultimele zile.