Toamna se numără… hoții! Doi pădurari, reținuți pentru furt de lemne

7
Toamna se numără… hoții! Doi pădurari, reținuți pentru furt de lemne

Procurorii gorjeni au început serios investigațiile în această toamnă pentru combaterea jafurile din pădurile județului și au mai reținut doi pădurari implicați în furt de lemne din pădurile de care ar fi trebuit să aibă grijă. 

Acești doi pădurari provin din zona Târgu Cărbunești și sunt reținuți doar la distanță de câteva zile după ce alți colegi de-ai lor din Tismana și Peștișani au primit mandate de arestare la domiciliu pentru același fapte. 

De această dată anchetatorii nu au mai cerut arest la domiciliu pentru pădurari, ci au dispus controlul judiciar, după cum reiese dintr-un comunicat de presă al Parchetului de lângă Tribunalul Gorj, relatează publicația locală Gorjeanu. 

„Inculpatul G.I.C., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de sustragere de material lemnos în formă continuată(…), evaziune fiscală în formă continuată,(…) folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, (…) şi fals intelectual în formă continuată(…). Se reţine de procuror că inculpatul G.I.C., în perioada ianuarie 2019 şi până în prezent, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de inginer silvic în cadrul Ocolului silvic de regim privat P.M., folosind autoutilitara cu nr. de înmatriculare GJ…., a desfăşurat acte de transport şi comerţ cu material lemnos (657 transporturi) exploatat din partizii silvici aflaţi în districtul regional pe care îl gestiona, activităţi incompatibile cu statutul personalului silvic, încălcând astfel dispoziţiile art. 40 alin.1-7 din OUG nr. 59/2000 din 26 mai 2000 privind Statutul personalului silvic, a comercializat în perioada menţionată un volum total de 1276,7 mc, cu valoarea de 574.515 lei, ascunzând sursa impozabilă prin falsificarea avizelor de însoţire a transporturilor, în sensul că a consemnat în mod necorespunzător adevărului identitatea destinatarului, sustrăgându-se în felul acesta de la plata impozitelor şi taxelor aferente, aducând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 140.008 lei.

De asemenea, se reţine că acelaşi inculpat, în perioada august – septembrie 2020 a sustras cantităţi de material lemnos din şapte partizi silvici de pe raza comunelor Aninoasa şi Săuleşti, jud. Gorj, constituiţi în districtul său (cel puţin 30 mc de material lemnos), pe care le-a transportat cu autoutilitara sa cu nr. de înmatriculare GJ…. (15 transporturi ilegale, fără aviz de însoţire sau folosind de mai multe ori acelaşi aviz de însoţire) şi le-a comercializat către diverşi cumpărători ce locuiesc pe raza comunelor menţionate.

Inculpatul C.I., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată,(…)folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane,(…) şi fals intelectual în formă continuată(…). Se reţine de procuror că inculpatul C.I., în perioada ianuarie 2019 şi până în prezent, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de pădurar în cadrul Ocolului silvic de regim privat P.M. şi de administrator de fapt al SC ZOLICON 92 FOREST SRL, folosind autoutilitara cu nr. de înmatriculare GJ…., a desfăşurat acte de transport şi comerţ cu material lemnos, comercializând din partizii silvici constituiţi în cantonul pe care îl avea în gestiune, activităţi care sunt incompatibile cu statutul personalului silvic, încălcând astfel dispoziţiile art. 40 alin.1-7 din OUG nr. 59/2000 din 26 mai 2000 privind Statutul personalului silvic, a comercializat în perioada menţionată un volum total de 250 mc (66 transporturi de material lemnos), cu valoarea de 112.315 lei, ascunzând sursa impozabilă prin falsificarea avizelor de însoţire a transporturilor, în sensul că a consemnat în mod necorespunzător adevărului identitatea destinatarului, sustrăgându-se în felul acesta de la plata impozitelor şi taxelor aferente, aducând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 27.371 lei. 

Cei doi pădurari au fost reţinuţi preventiv în cauză pentru 24 de ore, prin ordonanţele procurorului din data de 20.10.2020. Ancheta continuă, fiind condusă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul organelor de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Gorj şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni, urmând ca în cauză să fie dispuse în continuare măsurile legale, care se impun. În această cauză, care este una complexă, au fost efectuate de către organele de anchetă în perioada anterioară un număr de 9 percheziţii domiciliare. 

Facem însă în continuare precizarea că punerea sub învinuire a celor doi pădurari suspecți sau punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpați reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, dar aceste acţiuni ale procurorului nu sunt în măsură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază în continuare persoanele suspecte sau inculpate, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive în cauză”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.