ULTIMA ORĂ – Cîmpeanu: S-a agreat creșterea de 4 ori a sumei acordate pentru transportul elevilor care învață în altă localitate

4

Până la urmă, reprezentanții elevilor și Sorin Cîmpeanu au făcut pace în privința sumelor acordate pentru transportul elevilor care învață în altă localitate, a anunțat ministrul Educației, vineri, pe pagina sa de Facebook.

„În urma dezbaterii publice a proiectului Ordonanței de Urgență pentru modificarea și completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 prin care se asigură cadrul legal pentru plata/decontarea transportului elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu, la care au participat reprezentanți ai Consiliul Național al Elevilor și ai altor asociații ale elevilor, ai Federatiei Naționale ai Asociațiilor de Părinți, reprezentanți ai Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, ai Asociației Comunelor din România, ai Avocatului Poporului și ai societății civile, au fost agreate 7 propuneri de îmbunătățire a proiectului de act normativ”, a scris Sorin Cîmpeanu.

Potrivit ministrului Educației, s-a convenit creșterea de 4 ori a sumei acordate pentru transportul elevilor care învață în altă localitate decât cea de domiciliu. Astfel, pentru facilităţile de transport acordate elevilor, se asigură o sumă forfetară lunară de 60 de lei/lună pentru distanţa de până la 3 km, iar pentru distanţele ce depăşesc 3 km, suma de 60 lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună pentru fiecare kilometru.

„În cazul în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară, aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport”, mai scrie Sorin Cîmpeanu.

O altă propunere agreată cu toate părțile participante la dezbatere a fost aceea ca, în situația în care nici suma forfetară lunară majorată cu 100% nu acoperă cheltuielile lunare de transport pe bază de abonament/pachet de bilete, din cauza practicării unor tarife excesive, ajungând până la 30 lei/km/lună, față de alte situații în care tariful este de 3 lei/km/lună, diferența să poată fi decontată din bugetele consiliilor județene.

De asemenea, potrivit ministrului Cîmpeanu, s-a convenit ca reglementarea potrivit căreia cuantumul minim pentru transportul elevilor care învață în altă localitate să poată fi majorat prin hotărâre a Guvernului pentru a asigura flexibilitate în funcție de evoluția situației economice și sociale.

Totodată, s-a propus asigurarea cadrului legal care să permită autorităților locale să susțină transportul școlar specializat de tip curse şcolare pentru transportul de la/până la unitatea de învăţământ, pentru toate nivelurile învățământ (primar, gimnazial și liceal).

Ministrul Educației a dat, de asemenea, asigurări că alocația forfetară pentru transportul elevilor care învață în altă localitate este neimpozabilă și nu va fi luată în considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie, necesar pentru obținerea bursei de studiu și/sau bursei de ajutor social.

„Elevilor care sunt cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază și localitatea de domiciliu, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi, atât pentru contravaloarea a 4 călătorii dus-întors/lună, cât și pentru contravaloarea unei călătorii dus-întors efectuate în perioada fiecărei sărbători legale. Decontarea se face pe baza documentelor de transport”, a mai precizat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în legătură cu transportul elevilor care învață în altă localitate.