Home Agribusiness Tun de 12 milioane de dolari dat de un fermier român

Tun de 12 milioane de dolari dat de un fermier român

769 views

Egiptul a cumpărat din România 60.000 de tone de grâu de la CerealCom Dolj.

Rusia, Argentina și România sunt țările care furnizează grâu în mod constant pentru țara din nordul Africii. În urmă cu două zile, autoritățile de la Cairo au achiziționat 360.000 de tone de grâu, dintre care 60.000 de tone provin din țara noastră.

Prețul mediu plătit este de 198 de dolari pe tonă, inclusiv transport și navlu. CerealCOM Dolj este societatea din țara noastră care a reușit să vândă impresionanta cantitate de grâu cu prețul de 200,64 dolari tonă. Marfa urmează să ajungă la destinație în ultima decadă a lunii ianuarie 2017.

La un curs al dolarului de 4,31 lei, rezultă că oltenii vor vinde grâul în Egipt cu 0,86 lei pe kilogram. În vara acestui an, cei mai mulți producători agricoli au fost răsplătiți de către marii jucători de pe piață cu 0,5 lei pentru fiecare kilogram de grâu.

În urma licitației la care au participat marți, cei de la CerealCom Dolj vor încasa un pic mai mult de 12 milioane de dolari. Grupul Cerealcom este una dintre cele mai de succes afaceri românești din domeniul agriculturii. Aducând laolaltă expertiza celor care conduc în prezent entitățile grupului, produse și servicii la cele mai înalte standarde și propria pasiune pentru agricultură, antreprenorul Mihai Anghel a adus grupul Cerealcom în top trei afaceri din domeniul agriculturii românești.