Țurcana – Regina Munților 2021! Evenimentul mult așteptat de oieri are loc duminica aceasta

30

După o pauză anul trecut, din cauza pandemiei, sărbătoarea oierilor Țurcana – Regina Munților revine în forță anul acesta, pe data de 26 septembrie 2021. Evenimentul va avea loc la poalele Munților Orăștiei, în localitatea hunedoreană Costești, din comuna Orăștioara de Sus.

Țurcana – Regina Munților, una dintre cele mai mari sărbători ale oierilor din România, a ajuns la cea de-a XVI-a ediție și promite un spectacol inedit pentru toți iubitorii de oi din rasa Țurcană, care va include târgul de produse tradiționale, bursa de ovine, precum și un simpozion la care vor participa crescători de ovine și specialiști în domeniu.

Marea sărbătoare se va încheia cu un program artistic, la reușita căruia își vor aduce contribuția apreciați și îndrăgiți artiști, dar și Grupul de fluierași din comuna Orăștioara de Sus.

Principalul organizator este Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine ”Dacia”, al cărui președinte este crescătorul de ovine Dumitru Andreșoi din județul Hunedoara.

”Pe 26 septembrie are loc cea de-a XVI-a ediție a evenimentului ”Țurcana – Regina Munților” și mă bucur că avem posibilitatea să o ținem și anul acesta. Din păcate, anul trecut nu s-a putut, dar anul acesta suntem foarte bine pregătiți din toate punctele de vedere și cu animalele și așteptăm cât mai mulți vizitatori să vină să vadă rodul muncii crescătorului de ovine din județul Hunedoara”, a precizat Dumitru Andreșoi, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine Dacia, pentru AGRO TV.

Echipa AGRO TV va fi prezentă la eveniment pentru a vă ține la curent cu toate detaliile de la fața locului. Pe întreaga platformă media AGRO TV veți putea vedea imagini inedite cu ceie mai frumoase și spectaculoase exemplare de mioare și berbeci din rasa Țurcană.

video
play-sharp-fill