UE importă mai multe alimente decât exportă. WWF: „Consumăm omenirea”!

5

Un nou raport al organizaţiei de mediu WWF arată că Uniunea Europeană importă mai multe alimente decât exportă, în detrimentul mediului, transmite DPA, citată de AGERPRES

„UE consumă mai mult decât cota sa echitabilă şi actualele noastre niveluri ridicate ale producţiei de alimente sunt posibile doar în urma importurilor masive de resurse”, este concluzia WWF.

Deși blocul comunitar obţine miliarde din comerţul global cu produse agroalimentare, excedentul ascunde „multe adevăruri incommode”, suaține Jabier Ruiz, autorul care a coordonat raportul.

„În loc să fie grânarul lumii, UE este de fapt cel mai mare magazin de produse alimentare de vârf, exportând produse destinate în principal consumatorilor mai bogaţi, iar nivelul nostru ridicat al producţiei este realizat prin costuri de producţie nesustenabile, importuri şi folosirea în mod risipitor a terenurilor. Magazinul UE de produse alimentare majorează factura de mediu atât de mult, încât noi practic consumăm omenirea”, avertizează Ruiz.

Potrivit WWF, multe din importurile UE de produse alimentare şi producţia internă sunt în mod fundamental nesustenabile, erodează resursele naturale şi pe plan global duc la despăduriri şi epuizarea stocurilor de peşte. Astfel, în condiţiile în care 40% din mâncarea produsă în UE nu este niciodată mâncată, blocul comunitar rămâne al doilea mare importator de produse legate de defrişările din zonele tropicale.

Cu toate acestea, potrivit raportului, consumatorii vor să-şi schimbe comportamentul. Astfel, trei din cinci europeni vor să mănânce mai sustenabil şi trei din patru vor o legislaţie UE care să nu permită ca alimentele vândute în blocul comunitar să ducă la pierderea biodiversităţii.

În acest context, susține Jabier Ruiz, Comisia Europeană nu mai poate ocoli adoptarea de măsuri decisive pentru rezolvarea impactului social şi asupra mediului al consumului alimentar.