Lovitură fără seamăn pentru o familie de ciobani, după ce fiul de 16 ani a murit în urma unei intoxicaţii cu o substanţă antiparazitară folosită pentru îmbăiatul oilor.
Tragedia a avut loc săptămâna trecută, iar primele informații publice au apărut abia după ce liceul din Căianu Mic, unde studia băiatul, a postat pe o reţea de socializare un mesaj de condoleanţe, relatează AGERPRES.
Potrivit informațiilor furnizate în urma întrebărilor jurnaliștilor, echipajele medicale de la SMURD şi Ambulanţă au fost solicitate, în noaptea de 20/21 mai, în satul Ilişua, judeţul Bistriţa-Năsăud, unde o familie întreagă prezenta simptomele unei intoxicaţii cu o substanţă antiparazitară folosită pentru animale.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Camelia Strungari, a precizat pentru AGERPRES că la Urgenţe au ajuns, în data de 21 mai, atât băiatul, aflat în comă, şi mama acestuia, cu insuficienţă respiratorie, cât şi tatăl, care însă a refuzat spitalizarea.
„În data de 21 mai, la UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa a fost adusă o familie din localitatea Ilişua, în stare gravă în urma intoxicării cu substanţe organofosforice (Diazinol). Este vorba despre un minor de 16 ani (urgenţă cod roşu), prezentând stop cardiorespirator responsiv la manevrele de resuscitare, sindrom de detresă respiratorie acută, afectare cerebrală şi a cordului, comă, şoc distributiv. În urma stabilizării în Urgenţă, băiatul a fost transferat la Institutul Inimii «Niculae Stăncioiu» din Cluj-Napoca. Mama acestuia, în vârstă de 47 de ani (urgenţă cod galben), a fost adusă la spital cu insuficienţă respiratorie acută în urma utilizării insecticidului, hipoxemie severă, acidoză respiratorie, traheobronşită, primind suport şi tratament de specialitate în Secţia ATI şi, ulterior, în Secţia Medicină internă, de unde a fost externată în stare ameliorată în data de 24 mai. La UPU-SMURD a fost adus şi tatăl minorului, un bărbat în vârstă de 51 de ani (urgenţă cod verde), prezentând intoxicaţie cu organofosforice în observaţie. Acesta a refuzat internarea, părăsind spitalul pe propria răspundere”, a informat reprezentanta spitalului.
Din păcate, însă, potrivit directorului liceului tehnologic din Căianu Mic, Ovidiu Boca, cu toate eforturile medicilor, băiatul a decedat vineri, 24 mai, fiind înmormântat la începutul acestei săptămâni.
„Este un elev din clasa a X-a B, elev la profesională, calificarea mecanic auto. Un elev cuminte, care nu ne-a creat probleme, un elev silitor. Luni (20 mai – n.r.) rămăsese acasă cu tatăl său, la lucru. Era în practică, terminase cursurile teoretice (…). Există mai multe variante, printre care am înţeles că a îmbăiat oi, că a fost la îmbăiat de oi”, a declarat directorul liceului. Acesta a mai precizat că a fost contactat de poliţiştii de la Secţia 5 Poliţie Rurală, care fac cercetări în acest caz.