Un camion plin cu porci a luat foc. Zece animale au ars de vii

3

Un camion care transporta aproximativ 100 de porci către o fermă din Sălaj a luat foc la ieşirea din Ţicău, un sat ce aparține de orașul Ulmeni, județul Maramureș.

Zece animale au murit, însă alte zeci au fost salvate de intervenţia promptă a localnicilor, potrivit observatornews.ro.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj ISU de la Fărcaşa, dar când a ajuns la intervenţie focul era deja stins de localnici şi de voluntarii din Ulmeni. Aceștia spun că intervenţia a durat aproximativ 30 de minute.

Zece porci din cei aproximativ 100 aflaţi în camion au ars de vii, însă oamenii au reușit să evacueze pe șosea cea mai mare parte din animale, evitându-se o tragedie. Martorii povestesc că mulți dintre porci „aveau şoriciul negru de la fumul provenit de la cauciucuri”.

Tot martorii spun că focul ar fi pornit de la o roată blocată din cauza unui rulment defect. Aceasta s-a supraîncălzit şi a luat foc.

Şoferul autovehiculului are 40 de ani şi este angajat al unei firme din Baia Mare, a transmis ISU Maramureş.

Sursa foto: captură Observator