Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) lucrează la mai multe programe de ajutor pentru fermierii din diverse sectoare de activitate. Unul dintre acestea ar fi un program de creditare pentru micii fermieri, cu ROBOR-ul plătit de stat, prin care aceștia vor putea să împrumute până la 50.000 de euro pentru a se dezvolta.
”Un alt ajutor de minims care a fost anunțat de ministrul Florin Barbu, la care se lucrează, va fi un program de minimis prin creditare. Fermele mici, gospodăriile țărănești, vor beneficiar de un ajutor de maxim 50.000 de euro ca împrumut, dar noutatea programului este că dobânda maximă va fi de 1,95%, perioadă de grație vom avea până la 2 ani de zile, iar perioada de rambursare va fi până la 20 de ani. Deci fermele mici vor beneficia de un ajutor de minimis bazat pe creditare, în valoare de 50.000 de euro”, a precizat Ion Păunel, fondator al Uniunii Salvăm Țăranul Român și consultant pentru accesarea fondurilor europene.
Totodată, Ministerul Agriculturii urmează să publice, în scurt timp, proiectele ajutoarelor de minimis pentru cultivatorii de usturoi și cartofi, dar și cel al ajutorului dedicat crescătorilor de porci din rasele autohtone Bazna și Mangalița.
”În această săptămână vor fi publicate în consultare publică cele două ajutoare de minimis pe care le așteptăm cu toții: pentru cultivatorii de usturoi și pentru cultivatorii de cartofi. Pentru cultivatorii de usturoi, subvenția va fi păstrată tot la 3.000 de euro/hectar, minim 3.000 de metri pătrați pentru a aplica pentru acest program. Programul pentru cartofi va avea o subvenție de 200 de euro/hectar.
De asemenea, mai urmează să apară în consultare publică programul de minims pentru rasele de porci Bazna și Mangalița. Ca element de noutate în acest an, se va primi cu 300 de lei mai mult per scroafă. Adică dacă în anul 2024 am avut 2.000 de lei/scroafă, cu condiția să comercializăm minim 4 purcei din cele două rase, anul acesta vom avea 2.300 de lei/scrofiță”, a mai spus Ion Păunel, într-un material de informare publicat de jurnalistul Ovidiu Ghinea.
Citește și: Credit de peste 10 ani pentru fermierii români – Pariul șefului MADR, Florin Barbu