URGENT la APIA! Se depun cererile pentru noul program de minimis

7

Ultimele zile pentru depunerea cererilor la APIA pentru noul program de minimis dedicat sprijinirii producției de plante aromatice! Cererile se depun până la data de 30 iunie.

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, realizatorul Ovidiu Ghinea a discutat pe marginea acestui program de minimis cu Adrian Pintea, directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), instituție care implementează această schemă de sprijin.

”O altă măsură pe care APIA o implementează în momentul de față este programul de susținere a producției de plante aromatice, care a fost reglementat prin Hotărârea de Guvern 652. Și în cazul acestei scheme am demarat deja primirea cererilor. Acestea se primesc până în data de 30 iunie inclusiv. Se acordă pe întreaga suprafață a României, nefiind restricții de zonă. Plantele aromatice pentru care se acordă acest sprijin financiar sunt busuioc, cimbru, coriandru, fenicul și muștar. Plafonul alocat acestei scheme este de 6 milioane lei. (…) Cererile se depun atât la centrele județene, cât și la cele locale, până la data de 30 iunie, prin orice mijloace electronice. (…) Astăzi au fost depuse 11 cereri, în total fiind 24 de cereri pentru acest program, pentru o suprafață de 1.109 hectare”, a precizat Adrian Pintea pentru AGRO TV.

Valoarea ajutorului de minimis/suprafață este astfel distribuită:

a) 2600 euro/ha, dar nu mai puțin de minimum 0,5 ha pentru busuioc;

b) 3400 euro/ha, dar nu mai puțin de minimum 0,5 ha pentru cimbru;

c) 100 euro/ha pentru coriandru;

d) 200 euro/ha pentru fenicul;

e) 150 euro/ha pentru muștar.