Vaccinarea anti-COVID-19, aproape de gospodăriile țăranilor

13
Vaccinarea anti-COVID-19, aproape de gospodăriile țăranilor

Campania lansată de administrația locală a comunei Ciugud cu sprijinul DSP Alba și intitulată sugestiv „Vaccinare la poarta ta” a fost lansată marți, 4 mai 2021, și are drept scop stimularea vaccinării în zona rurală și sprijinirea persoanelor care doresc să li se administreze serurile anti-COVID-19.

În perioada 14 – 16 mai 2021, echipe medicale mobile vor veni în fiecare sat al comunei pentru acțiunea de vaccinare anti-COVID-19.

Centrele mobile de vaccinare vor fi organizate în puncte cât mai apropiate de locuințele doritorilor, astfel încât aceștia să nu fie nevoiți să se deplaseze.

„Echipa Primăriei Ciugud lansează campania «Vaccinare la poarta ta!» prin care dorim să îi ajutăm pe cetățenii din satele Ciugudului, care nu au reușit să se vaccineze din cauza lipsei de timp sau pentru că, din varii motive, nu au putut să se deplaseze la centrele de vaccinare din Alba Iulia. Vaccinarea este un act voluntar, însă vă rugăm să vă bazați decizia pe care o veți lua în privința imunizării pe informații din surse oficiale și pe studii puse la dispoziție de specialiștii în sănătate.

Am lansat această campanie pentru că vaccinarea este modul prin care ne protejăm sănătatea noastră și a celor dragi, dar este și soluția prin care viața în comunitatea noastră poate reveni la normal”, se menționează într-un comunicat postat pe pagina Primăriei Ciugud de către edilul Gheorghe Damian.

Programarea în cadrul campaniei „Vaccinare la poarta ta!” poate fi făcută până în data de 12 mai prin e-mail, telefonic, prin sms sau la medicii de familie din comuna Ciugud.

„Prin această campanie, încercăm să îi ajutăm pe cetăţenii care nu se pot deplasa sau nu au putut să ajungă până acum în centrele din Alba Iulia ducând echipele mobile cât mai aproape de ei. Spre exemplu, dacă de pe o stradă va fi un număr suficient de persoane care se vor înscrie, vom amenaja un centru de vaccinare chiar în curtea unuia dintre cetăţeni.

De asemenea, vom folosi şi clădirile pe care Primăria le are la dispoziţie în fiecare sat – cămine culturale, centre de informare sau alte spaţii publice”, a adăugat pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Dan Lungu.

El a adăugat că astfel în fiecare din cele şase sate componente ale comunei vor ajunge echipe mobile de vaccinare „cât mai apropiate” de cetăţean.

În paralel, Ciugudul continuă şi campania de informare „#VACCIN cu informaţii oficiale”, prin care oferă informaţii utile despre vaccinarea naţională anti-COVID-19.

Pe pagina de Internet a administraţiei locale sunt oferite prospectele oficiale ale vaccinurilor, detalii privind programarea naţională, răspunsuri la întrebări, raportări, dar şi alte informaţii provenite din surse oficiale, respectiv instituţiile care gestionează domeniul sănătăţii şi vaccinarea.